Lupeasca

Multe Elene cu bucluc în istoria românilor! Lista ar putea începe cu excepția: Elena Cuza, care-și doarme somnul de veci în modestul mormânt de la Solești-Vaslui și care nu s-a amestecat vreodată în politica de stat ori în chestiuni financiare „la vârf”. Mai degrabă victimă, a consimțit să-i înfieze pe feciorii lui Cuza și ai amantei sale, Maria Obrenovicz. (Nici metresa n-avea să aibă parte doar de onoruri și bucurii, fiind nevoită să se sinucidă la Dresda, în 1876). Următoarea pe listă este, prin toate cele, personaj de roman negru: Elena Lupescu, născută Grünberg. După canoanele de astăzi, am considera-o mai degrabă urâtă.
Altele erau, însă, la începutul veacului trecut, standardele și, oricum, prețuirea lui Carol II se întemeia și pe capacitatea „Duduii” de a ogoi monumentalul priapism regal. (Ba, culmea, metresei îi mai trebuia și un al doilea amant, prefectul palatului, Urdăreanu!) De la Lupeasca încolo, Elenele dau de gustul politicalelor și-s tot mai atente la sclipirile „ochiului dracului”. Am putea spune chiar că, în preajma lui 1989, conducătorul real al României era mai degrabă Coana Leana decât îmbroboditul Nicolae! Semnalul „Femei, la cârma statului!” îl dăduse de mult Madame de Pompadour, cea care a influențat decisiv politica Franței, inclusiv stabilind tactica în bătăliile războiului de șapte ani. Mai avea și mania poșetelor scumpe – un astfel de model de geantă poartă și azi denumirea „poșeta Pompadour”… Prima grijă a Duduii a fost să-și numească om de încredere la Siguranța Generală – Tilică Stăncescu; a doua, să-și creeze un serviciu propriu de informații (dintr-o gazetă datată 5 sept. aflu că și o Elenă contemporană nouă și-a inaugurat cu preocupări similare prestația ministerială…) Lupeasca spiona abitir, fiind, la rându-i, atent spionată.
Un lung raport din 1935 al „Corpului detectivilor” pur și simplu îngrozește prin mizeria ce-o dezvăluie: amanta regelui era la originea tuturor mișculațiunilor murdare, întemeiate pe delațiune, abuz, corupție, trafic de influență, hoție. Cea care văzuse lumina zilei în hanul ieșean „Pârlita” avea, acum, yacht de 1.350.000 dolari, era proprietară de profitabile întreprinderi (evident, trecute pe alte nume), primea, pentru contra-servicii, valize cu bani de la Malaxa și Max Auschnit, hotăra avansările în armată, ba chiar și – absolut incredibil! – trimetea ordine Gărzii de fier! N-aveai nici o șansă în fața Lupeascăi la… poker. În cunoscuta carte „Viața scandaloasă a regelui Carol”, Barbara Cartland scrie: „Lucru rar la femei, era o jucătoare ce nu trăda nici prin tremurul mâinii, nici prin vreo schimbare pe chip, dacă îi mergea bine sau nu la joc (…) Nu odată, musafirii își plăteau mesele regește printr-o extracție fără dureri, la poker, a banilor din buzunarele lor.”
De fapt, pierdeau oricum, chiar dacă aveau carte, astfel achitându-se taxa protecției regale. Meritata antipatie generală de care a ajuns „să se bucure” Lupeasca o exprimă dureros de limpede scrisoarea ce i-a adresat-o respectata soție a generalului Eremia Grigorescu: „Își scriu ca româncă care-și iubește profund țara. Toți țipă că orice se face în politica țării, în economia ei, în schimbările de guvern, în cumpărarea de materiale pentru țară, contracte pentru întreprinderi sau concesiuni etc. etc., toate trec numai prin oficina ta, care a ajuns să dirijeze întreaga viață a țării (…) Tu, și prin tine întreaga familie, pe care poporul nu vă poate admite ca factori influenți în conducerea destinelor lui, atârnați ca plumbul de capul și de brațele regelui.”
De la ciobanul analfabet Petrache Lupu și până la intelectuali și politicieni de marcă (Brătienii), toți o detestau pe malefica amantă. La 10 mai 1934, persoane necunoscute au aruncat printr-o fereastră o bombă în vila Duduii. Care-și bea cafeaua în chioșcul din grădină, așa că schijele n-au rănit decât servitorii. N-au atins-o nici gloanțele legionarilor care au atacat trenul dezertării regale, ticsit de tablourile lui Rubens, Tizian, Rembrandt. Maria Obrenovici se mulțumește cu un modest mormânt la „Eternitatea” ieșeană. Elena Lupescu a fost reînhumată, cu fast, în necropola de la Curtea de Argeș. Pentru ce merite oare?