Președintele Curții de Apel București, Dan Lupașcu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, afirmă că sunt membri ai CSM care n-au înțeles încă de ce au ajuns în Consiliu, ce anume ar trebui să facă, n-au dat dovada faptului că reprezintă corpul judecătoresc.
Într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, Dan Lupașcu se declară mâhnit, pentru că cele mai dureroase atacuri sunt cele venite din interiorul justiției, iar dacă și CSM-ul este scos la periferia sistemului judiciar, atunci se produce cel mai important și cel mai grav pericol și anume independența justiției este sub semnul întrebării.
Totodată, Dan Lupașcu, al cărui mandat la conducerea Curții expiră în 3 iulie, susține că nu își dorește funcții, că își reia locul de judecător, alături de ceilalți colegi, și va face cel mai important lucru pe care-l poate cineva face în magistratură, anume să împartă dreptate.
El recunoaște că încă „se moare cu dreptatea în mână” și din păcate nu mai există remedii procesuale.
Redăm integral interviul acordat agenției MEDIAFAX, de către judecătorul Dan Lupașcu:
Reporter: Domnule președinte, astăzi ați avut un mesaj extrem de ironic, de regulă vă reprezintă ironia în mesaj, dar astăzi mi s-a părut că ați fost puțin mai acid și ați antamat niște teme foarte acide de fapt în lumea justiției: despre decret (de inamovibilitate-n.r.), despre subsoluri, despre ghilimele. Vă simt puțin trist cumva, sunteți la final de mandat, în 3 iulie expiră, care este mesajul pe care îl transmiteți justiției ?
Dan Lupașcu: Nu puteam face abstracție atunci când vorbeam de justiție, de ce se întâmplă în jurul nostru. Justiția face parte din societate, societatea este într-o plină criză, societatea este răvășită, justiția are problemele ei și de aceea am vrut să punctez câteva dintre acestea și oarecum dezamăgirea că pierdem mult timp de pomană, ne risipim în lucruri inutile când multe dintre adevăratele probleme ale justiției își așteaptă încă rezolvarea. Eu am încercat în toți acești ani, acolo unde am fost, să-mi fac treaba și să plec cu fruntea sus și cred că lucrul acesta este cel mai important. Plec însă mâhnit că justiția nu este încă la locul pe care-l merită. O parte importantă din vină o are chiar justiția, cele mai dureroase atacuri sunt cele venite din interiorul justiției, sper însă că ne vom trezi odată și că vom ajunge la locul pe care-l merităm.
Rep.: Tot dumneavostră ați spus că există la CSM trei tabere – patru ca să-l citez pe domnul judecător Mircea Aron (membru în CSM-n.r.). Credeți că aceasta aduce un minus sistemului juridiciar, tocmai pentru că nu există o unitate ?
D.L.: CSM în mod clar trebuie să dea semnalul de unitate a justiției și nu de divizare a justiției. CSM trebuie să aibă puterea să-și conserve și să-și îmbunătățească statutul, a pierdut atribuția importantă în privința răspunderii disciplinare, este o mare eroare să crezi că sancționând vei reuși să îndrepți problemele din justiție. În primul rând justiția trebuie croită într-un mod rațional, într-un mod științific, trebuie să știm întâi „cât poate duce” un judecător, care este numărul, volum optim de dosare. După aceea trebuie să vedem care sunt schemele de personal și este o altă eroare că trebuie să mărim numărul de judecători în permanență, mai degrabă trebuie să umblăm la numărul de cauze, aceste cauze, aceste dosare își au originea în politici bugetare, în politici guvernamentale greșite, în legi întocmite defectuos și acolo trebuie să umblăm. Pe de altă parte, judecătorul are o mulțime de alte atribuții nejuridicționale, care îi mănâncă timpul și care îl îndepărtează de esența funcției de judecător. Eu cred în instituția Consiliului Superior al Magistraturii. Încă cred, în pofida faptului că unii dintre membri săi încă n-au dat dovada faptului că reprezintă corpul judecătoresc, că reprezintă sistemul judiciar, încă n-au înțeles de ce au ajuns în CSM și ce anume ar trebui să facă Consiliul Superior al Magistraturii. Dacă și CSM-ul este scos la periferia sistemului judiciar, atunci se produce cel mai important și cel mai grav pericol și anume independența justiției este sub semnul întrebării și am în vedere independența sub toate aspectele și cea materială, și cea funcțională și celelalte semnificații ale CSM.
Rep.: Domnule președinte, cum comentați faptul că un judecător care a criticat o prevedere dintr-o lege (cea a Lustrației-n.r.), făcând referire la președinta instanței supreme, a ajuns să fie cercetat de Inspecția judiciară ? Mai mult, am înțeles că din ce în ce mai puternic este astupată gura colegilor care au ceva de spus împotriva conducerii Înalte Curți.
D.L.: Nu cunosc aceste aspecte și nu cred că pot să le comentez. Sigur că pot fi abuzuri și dacă acestea sunt abuzuri ele trebuiesc negreșit reprimate. Vreau să spun însă că am ajuns să văd acțiuni disciplinare promovate pentru greșita interpretare a normelor de drept substanțial. După părerea mea aceasta este o mare greșeală, pentru că dacă judecătorul fondului a greșit, există căile firești de atac, apelul și eventual recursul. S-a instituit o procedură administrativă paralelă și părțile acum au practic alternativa de a exercita căile de atac sau pur și simplu de a se adresa direct titularilor acțiunii disciplinare. Am folosit pluralul pentru că din păcate și ministrul Justiției a ajuns la acțiuni disciplinare, și procurorul general. Repet, nu aceasta cred eu că este îndreptarea pentru lucrurile care merg prost în justiție. Negreșit și în justiție se fac destule lucruri negative, din păcate, încă „se moare cu dreptatea în mână” și din păcate nu mai există remedii procesuale. Altundeva trebuie însă umblat, acel altundeva înseamnă în primul rând să stabilești norme clare pentru fiecare, să stabilești volumul optim de activitate, să dimensionezi corespunzător schemele de personal, să stabilești indicatorul de performanțe, cât anume ar trebui să fie limita maximă, să zicem, la casările hotărârilor unui judecător. Aceste lucruri în momentul de față aproape nu contează. Trebuie să fim mai riguroși cu selecția personalului în magistratură.
Trebuie să fim mai riguroși cu evaluarea profesională și între sancționarea disciplinară și evaluarea profesională după părerea mea este clar că în mod evident latura aceasta a evaluării este mai importantă. În momentul de față, după datele parțiale ale ultimei evaluări, cea din 2010, 2011 se pare că 99,98% dintre judecători au calificativul foarte bine. Niciun satisfăcător, niciun nesatisfăcător. Este oare aceasta valoarea reală a magistraturii române? Pentru că dacă așa este, ne întrebăm: bun, avem numai judecători foarte buni, atunci de ce avem unele hotărâri proaste. Deci, degrabă aici trebuie umblat, cum spuneam ne risipim în chestiuni de amănunt, în chestiuni de fațadă care sunt cronofage și care nu fac bine sistemului judiciar pe termen lung.
Rep.: Domnule președinte, ne-ați obișnuit în cei 22 de carieră, poate nu chiar în toți, dar încet, încet, prin vocea dumneavostră practic s-au auzit și problemele sistemului. Acum vă retrageți practic din conducere pentru că vi s-a încheiat mandatul. Vă veți „da la fund”, așa cum a susținut presa?
D.L.: Eu, indiferent de poziția pe care o voi ocupa, cred în niște principii și nu mă voi abate de la a respecta aceste principii. Pentru mine, cum spuneam și la festivitatea de mai devreme (de duminică, de Ziua Justiției-n.r.), a venit vremea să fac acest pas înapoi. Niciodată n-am ținut cu tot dinadinsul să ocup la nesfârșit o funcție de conducere. Am fost interpretat greșit atunci când unii au crezut că dorința mea de a candida la CSM pentru al doilea mandat se traduce în fapt în legarea aceasta de un scaun. Eu am simțit de multă vreme că instituția este în pericol, am crezut în mod sincer că pot să ajut această instituție, mulți, foarte mulți colegi din țară – cărora le mulțumesc și pe această cale, să nu uităm că am avut totuși cel mai mare număr de voturi dintre reprezentanți și Curțile de Apel. Ce s-a întâmplat mai departe nu vreau să comentez. Eu rămân judecător, cel mai important lucru este să fi judecător, mă voi concentra ca din această poziție să poată spune lumea, așa cum astăzi au spus o parte dintre colegi, că am făcut lucruri bune, mulți au exagerat sigur. Din poziția administrativă pe care am ocupat-o, cel mai important lucru este ca justiția să spună: „Da, domnul Lupașcu este un judecător în care poți avea încredere”.
Rep.: Sunt voci din magistratură care vă vor la conducerea Înaltei Curți. V-ar tenta la un moment dat să candidați la această funcție?
D.L.: În decursul timpului am primit mai multe propuneri, inclusiv propuneri de a ocupa funcții de conducere la Înalta Curte, ca ministru al Justiției de cel puțin două ori, și alte asemenea funcții. Nu este momentul și nu cred că Înalta Curte în această fază ar trebui să-și caute alți conducători. Înalta Curte e instanța supremă, are personal extrem de valoros și eu cred că, în pofida crizei pe care o traversează, pentru că i se pun des bețe în roate, este în măsură să-și găsească soluții proprii. Eu trebuie să dovedesc că sunt un judecător bun la Curtea de Apel București. Lumea a uitat că eu sunt și judecător, intrările sporadice în ședințele de judecată au îndreptat oarecum lucrurile din acest punct de vedere, nu este momentul să mă gândesc la Înalta Curte, mă gândesc foarte serios că de miercuri (4 iulie-n.r.) îmi voi relua locul alături de ceilalți colegi și voi face cel mai important lucru pe care-l poate cineva face în magistratură, anume să împartă dreptate. Este o mare responsabilitate și eu vreau să îmi fac cât se poate bine această funcțiune.
