Tenis

Luni s-au disputat doar trei meciuri



Ieri, Cupa Monitorul de Suceava la tenis de câmp a continuat cu trei meciuri din faza a doua a grupei Secundară. În toate cele trei partide câștigătorii s-au impus clar, singurul set mai echilibrat fiind primul din întâlnirea Mihai Ichim – Radu Ulea. Astăzi, competiția va continua într-un ritm mai alert, cu alte 10 meciuri.
La Cupa Monitorul 2016 participă nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul se va derula până la sfârșitul lunii septembrie la Bazele sportive Unirea și IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la finalul lunii iulie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Pentru mai multe detalii accesați link-ul https://www.monitorulsv.ro/Cupa-Tenis-Monitorul.
Rezultatele înregistrate ieri, 25 iulie

Luni 25 iulie ora 08.00 Mihai Ichim – Radu Ulea Sec. Cons. I, Seria I Baza UNIREA 6-4, 6-2
Luni 25 iulie ora 08.00 Marius Busuioc – Luchian Petruneac Sec. Cons. II, Seria II Baza IRE 6-1, 6-1
Luni 25 iulie ora 10.00 Florin Fotciuc – Marius Burdujoc Sec. Lingura I, Seria I Baza IRE 1-6, 2-6

Meciurile programate azi, 26 iulie

Marți 26 iulie ora 08.00 Cristi Carpiuc – Tibi Serdenciuc Princ. Semif. I, Seria I Baza UNIREA
Marți 26 iulie ora 10.00 Eduard Bandi – Iuliu Buburuzan Princ., Semif. II, Seria II Baza UNIREA
Marți 26 iulie ora 12.00 Daniel Roșu – Vasile Filip Elita, -40, Gr. B Baza UNIREA
Marți 26 iulie ora 16.00 Sebi Gheorghe – Constantin Curic Sec. Sem. I, Seria II Baza UNIREA
Marți 26 iulie ora 17.00 Vasile Ungureanu – Ștefan Ungureanu Princ., Semif. II, Seria I Baza UNIREA
Marți 26 iulie ora 18.00 Petrică Parfenov – Cătălin Lungu Princ., Semif. II, Seria I Baza UNIREA
Marți 26 iulie ora 07.00 Gabi Holovenciuc – Tudor Hojbotă Sec. LemnII., Seria I Baza IRE
Marți 26 iulie ora 07.00 Ionuț Țiprigan – Nicu Costrîș Princ. Retr. II, Seria I Baza IRE
Marți 26 iulie ora 08.00 Marian Rebei – Tudor Andronic Sec. Lemn I, Seria II Baza IRE
Marți 26 iulie ora 10.00 Cristian Petraru – Daniel Hanusiac Princ. Cons I, Seria II Baza IRE


Recomandări

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere
Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere