Lecția de religie

Luni începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel



Postul pregătește sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 29 iunie
Postul pregătește sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 29 iunie

În perioada 16 – 29 iunie este Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Postul acesta pregătește sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 29 iunie, sărbătoare care va fi precedată a doua zi de prăznuirea Soborului Sfinților Apostoli, adică a tuturor Sfinților Apostoli ai Mântuitorului.
Date fiind importanța acestei prăznuiri și rolul major pe care l-au avut cei 12 Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea dreptei credințe a Mântuitorului în lume, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât și duhovnicească a creștinilor.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu are în fiecare an o dată fixă de ținere, în sensul în care durata lui variază între trei zile și patru săptămâni.
Stabilirea începutului acestui post se face în funcție de data în care cade în anul respectiv sărbătoarea Rusaliilor, el începând după prima Duminică de după Rusalii, adică în fiecare an după Duminica Tuturor Sfinților.
Postul Sfinților Apostoli este unul mai ușor
Ca asprime a postirii, Postul Sfinților Apostoli este unul mai ușor, în sensul în care are pe durata sa mai multe zile cu dezlegare la pește, untdelemn și vin.
Modul de postire al creștinilor pe întreaga perioadă a acestui post este următoarea: toate zilele de luni, miercuri și vineri sunt zile în care se consumă hrană fără untdelemn, adică fiertură de legume, fructe uscate și proaspete, pâine și apă; în celelalte zile ale săptămânii, adică marți și joi, se mănâncă hrană gătită cu untdelemn; în toate sâmbetele și duminicile acestui Post, precum și în 24 iunie, la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este dezlegare la pește, untdelemn și vin.
Pe întreaga durată a acestui Post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile.
Creștinul angajat serios în viața liturgică a Bisericii va înțelege că Postul Sfinților Apostoli se încadrează în rânduiala statornicită în tradiția Bisericii Ortodoxe, însușindu-și această rânduială și în viața sa personală, în viața de familie și în ceea ce privesc relațiile cu cei din societate, angajându-se responsabil în această nevoință a ținerii postului.
Dezlegarea sau încheierea acestui post se face în chiar ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, adică în 29 iunie, prin primirea Sfintei Împărtășanii în cadrul Sfintei Liturghii din ziua praznicului, bineînțeles după ce în prealabil creștinii și-au mărturisit păcatele în Sfânta Taină a Spovedaniei, primind din partea părintelui lor duhovnic și dezlegarea pentru a se putea împărtăși cu Sfintele Taine.
(sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii
„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii

Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare

Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare
Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare