Decizie

Lungu vrea să scape de Termica



Ion Lungu: „Până în iarna 2011-2012 poate fi gata o nouă centrală, eventual pe biomasă”
Ion Lungu: „Până în iarna 2011-2012 poate fi gata o nouă centrală, eventual pe biomasă”

Societatea de termoficare a municipiului Suceava a înghițit, în ultimii ani, milioane de euro fără ca populația orașului, care va suporta în final toate aceste costuri, să aibă vreun beneficiu. Singurii care se pot declara mulțumiți că mai există acest ineficient sistem de încălzire sunt managerii societății, datorită salariilor și primelor frumoase pe care le încasează.
Municipalitatea suceveană nu mai poate suporta costurile antrenate de susținerea societății de termoficare a orașului, Termica SA Suceava, și caută soluții pentru a construi o nouă centrală, dimensionată pe consumul de acum. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că este hotărât să rezolve problema termoficării în oraș cât mai repede, independent de strategia pe care Guvernul o va stabili la nivel național.
„Indiferent de guvernare, până acum s-a discutat mult și nu s-a făcut nimic. Până în iarna 2011-2012 poate fi gata o nouă centrală, eventual pe biomasă”, a declarat Lungu. Soluția de finanțare ar fi aceea a unui parteneriat public-privat, deoarece este mai rapidă, variantă care poate fi foarte tentantă pentru un investitor privat, în condițiile în care în municipiul Suceava circa 80 la sută din locuințe sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, deci există o piață foarte bună. De asemenea, în zona CET, unde ar trebui să fie locația noii centrale, deja există utilitățile și celelalte elemente de infrastructură necesare bunei funcționări.
Costurile estimate de Lungu pentru această investiție sunt de minim 10 milioane de euro, dar, cel mai probabil, în realitate suma este cel puțin dublă. Soluția realizării unei noi centrale cu fonduri europene este tentantă, spune Lungu, dar greoaie deoarece procedurile ar dura circa cinci ani.
Centralele pe sistem de co-generare, adică cele care produc energie termică și electrică, așa cum este și Termica Suceava, sunt eficiente în toată lumea civilizată, dar la noi sunt producătoare de pierderi. În ultimii opt ani, de când a trecut în proprietatea municipalității, Termica ar fi trebuit să primească numai din subvenționarea prețului real al gigacaloriei peste patru milioane de euro anual. Bani pe care administrația locală nu i-a avut, ceea ce a făcut ca acum să aibă către Termica o datorie de circa 800 de miliarde de lei vechi, adică aproape 20 de milioane de euro, la raportul de acum leu/ euro. Toată suma a devenit o datorie uriașă de gâtul orașului și soluția găsită de executivul și deliberativul local pentru compensare a fost să înzestreze societatea de termoficare cu 150 de hectare de teren, s-o facă mai atractivă pentru un potențial investitor.
Bonusuri pentru producătorii de energie termică în co-generare

Concomitent, s-au mai investit zece milioane de euro în reabilitarea rețelei de transport și a punctelor termice și încă aproape două milioane de euro pentru izolarea cu polistiren a clădirilor, care ar trebui să facă factura la întreținere mai suportabilă pentru consumatori.
Uniunea Europeană recomandă păstrarea sistemului de încălzire centralizat, dar în condiții de eficiență sporită și de protecție a mediului, motiv pentru care Comisia Europeană a și permis României să subvenționeze gigacaloria încă trei ani după aderare, până în 2009.
Recent, Comisia Europeană a autorizat schema de ajutor de stat pentru producătorii de energie în co-generare de înaltă eficiență (randament de peste 75%), în valoare totală de peste 17,2 miliarde de lei pentru perioada 2010-2023. Numărul maxim de beneficiari este estimat la 500 de agenți economici, iar schema de ajutor pentru producătorii de energie de înaltă eficiență va fi implementată începând din acest an.
Pentru a stimula investițiile în tehnologii de înaltă eficiență, autoritățile de profil au elaborat o schemă de bonusuri ce se vor adăuga prețului de vânzare a energiei pentru acoperirea diferenței dintre costul producerii energiei și prețul de vânzare al acesteia. Ajutorul se acordă beneficiarului lunar, sub forma unei sume de bani pentru fiecare MWh de energie produsă în co-generare de înaltă eficiență, livrată în sistemul energetic național pe piața concurențială și prin contracte reglementate.
În următoarea perioadă, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va stabili valoarea bonusurilor, dar producătorii de energie electrică și termică în co-generare vor primi bonusuri timp de 11 ani doar dacă depășesc un randament de 75%.
Paradoxal este că, deși teoretic Termica ar trebui să fie rentabilă cel puțin pentru că până acum în sistem s-au investit zeci de milioane de euro, într-o formă sau alta, societatea se îndreaptă spre faliment și administratorii orașului vorbesc despre o nouă centrală, pe biomasă, ale cărei costuri de realizare ar fi de fapt cel puțin 20 de milioane de euro, dacă ne raportăm la alte investiții de acest gen din sistemul privat din județ.
Austriecii au construit într-un an o centrală de co-generare pe biomasă, la Dornești

Pentru comparație, amintim că, în primăvara anului trecut, la Dornești a fost pusă în funcțiune cea mai mare centrala termică în co-generare pe bioamasă din țară, în incinta fabricii austriece de cherestea Holzindustrie Schweighofer. Centrala funcționează cu scoarță, așchii de lemn, crengi sau resturi de lemn care rezultă din producția zilnică de cherestea sau din exploatări forestiere. Investiția a fost de circa 20 de milioane de euro, din care o mică parte provin de la Autoritatea Fondului de Mediu ( AFM ). Capacitatea totală a centralei termice este de 22 MW ( 17 MW termic, 5 MW electric ), care ar putea încălzi peste 7.000 de locuințe, iar energia electrică produsă livrată direct în rețeaua națională poate asigura alimentarea a 25.000 de locuințe cu energie verde.
În 2008, Schweighofer a făcut și municipalității sucevene o ofertă de a construi o centrală de 17,5 MW, în care costul pentru producerea unei gigacalorii ar fi fost de 35-40 de euro, adică jumătate din prețul practicat de Termica. Pentru a realiza investiția, compania austriacă a solicitat concesionarea pe o perioadă de 49 de ani a cinci hectare de teren și ca primăria să preia energia termică produsă în centrală.
Cine este vinovat de moartea Termica?

După două tentative ratate de vânzare a societății de termoficare, municipalitatea caută acum din nou investitori. Tot anul trecut, alți austrieci, de data aceasta de la firma Kelog, au venit cu o ofertă de producere la Suceava a energiei termice pe bază de myscanthus, combustibil cunoscut și ca iarba elefantului.
Cu milioane de euro îngropați în pământ sau transformați în abur neutilizat și cu perspectiva unei noi centrale performante, care ocupă mult mai puțin spațiu și funcționează cu doar câțiva oameni, este foarte probabil că nu foarte târziu Termica Suceava va ajunge la fier vechi, vândută bucată cu bucată. Rămâne întrebarea dacă s-a ajuns aici din incompetență, lipsă de viziune sau deliberat.




Recomandări

Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie

Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie
Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României
Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României