„De ce nu?”

Lungu vrea ca echipa de fotbal a Sucevei să ajungă în Liga I



Rezultatele bune ale echipei de fotbal a Sucevei, care au propulsat clubul sportiv Rapid Suceava pe locul doi în clasamentul Ligii a II-a, la egalitate de puncte cu Rapid București, stârnesc ambiții de promovare în Liga I.
„Dacă este o șansă să atacăm prima ligă, de ce nu?”, a spus ieri primarul Ion Lungu, care, pe lângă sprijinul financiar acordat echipei de fotbal, cu cele 12 miliarde de lei vechi prinse în proiectul de buget de anul acesta, vrea să creeze condiții mai bune pentru jucători, dar și pentru suporteri, printr-o serie de reparații la stadionul Areni, care va fi dotat și cu nocturnă.
„Din 25 septembrie și până acum am virat în conturile echipei de fotbal 300.000 de lei, adică 3 miliarde de lei vechi. În total, anul acesta sunt date la fotbal 8 miliarde de lei vechi. Mai avem de dat încă 4 miliarde de lei vechi. În măsura în care sunt rezultate, se face performanță, se va da și diferența de bani stabilită în Consiliul Local, unde principala condiție pentru accesarea fondurilor este să existe performanțe”, a precizat șeful municipalității sucevene.
Acesta și-a exprimat dorința de a vedea echipa de fotbal a Sucevei evoluând în Liga I, deși este conștient că finanțarea asigurată de la bugetul local nu este suficientă pentru necesitățile care vor exista atunci.
„În măsura în care se conturează până la finele anului șansa de a ajunge în Liga I, trebuie să facem o strategie peste iarnă și sper să vină alături de primărie toți iubitorii sportului din municipiul Suceava, inclusiv sponsorii, pentru că primăria, singură, nu poate finanța integral această echipă. Dar dacă avem șansa de a ajunge în prima ligă, merită să o valorificăm. Așteptăm cu sufletul la gură să vedem cu câte puncte ne întoarcem de la Rapid București”, adăugat edilul sucevean.
Rapid Suceava se va întâlni pe teren cu liderul seriei I din Liga a II-a, Rapid București, în Giulești, luni, de la ora 17.00.
Nocturna, anul viitor
O investiție anunțată în urmă cu câteva luni, despre care se spunea că se dorește să fie realizată chiar anul acesta – nocturnă pe Areni – a fost amânată pentru 2016.
„Când spun că vreau să ajungem în prima ligă, mulți ridică imediat problema stadionului. În privința gazonului, pe Areni avem unul dintre cele mai bune din țară, fiind îngrijit direct de oamenii noștri, ai primăriei. Stadionul va intra în faza de reparații anul viitor, când vom monta și nocturna. Anul acesta nu a mai fost posibil să o aducem. Aveam două variante – să mergem pe montarea unei nocturne mobile sau să mergem pe una fixă, dar pentru care trebuie montat un stâlp special. Am optat pentru a doua variantă, dar nu mai este posibilă lucrarea anul acesta”, a mai spus șeful municipalității sucevene.



Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”
Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”