Regrete împărtășite

Lungu: “Suntem în șantier, nu are cum să arate orașul frumos”



Opinia sucevenilor nemulțumiți de felul în care arată municipiul Suceava, mutilat de lucrările desfășurate în ultimii cinci ani, de la cele de termoficare, apă potabilă, canalizare, la cele mai recente, de amenajare a parcărilor subterane în zona centrală și cele de modernizare a iluminatului public, care au dus la distrugerea trotuarelor și spațiilor verzi, este împărtășită și de primarul Ion Lungu.
“Regret și eu că orașul nu arată frumos, dar nu are cum, pentru că este un șantier peste tot, dar sunt speranțe ca în anii viitori orașul să arate foarte bine”, a declarat ieri Ion Lungu.
Acesta a spus că este conștient de faptul că sucevenii au ajuns la limita răbdării cu lucrările care s-au tot derulat în ultimii ani, dar consideră că dacă nu se făceau acum, erau ratate oportunități care altă dată nu ar mai fi apărut.
“Astăzi suntem în șantier și nu are cum să arate orașul frumos, pentru că au fost afectate inclusiv trotuarele și spațiile verzi. Este un risc pe care mi-l asum și cred că am avut dreptate, pentru că strategia Europa 2014 – 2020 prevede cu totul altfel de finanțări decât cele pe infrastructură. Nu o să se mai acorde fonduri pentru străzi, iluminat, parcaje, ci pe altfel de proiecte, de creștere a nivelului de trai, de reducere a discrepanțelor care există pe linie economică între regiunile mai dezvoltate din Europa și cele mai puțin dezvoltate, precum cele de la noi, în special Moldova. Eu cred că am procedat bine pentru că nu ne vom mai întâlni niciodată cu acești bani. Istoria ne va judeca, dar acest tren al Uniunii Europene, cu bani alocați pentru infrastructură, nu o să-l mai prindem”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Lucrările edilitare demarcate până în prezent de municipalitatea suceveană pe proiecte de infrastructură vor mai crea disconfort sucevenilor inclusiv în 2013.