Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat în cursul zilei de ieri că situația de la SC Termica SA este similară cu cea de la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Lungu a spus în cadrul unei întâlniri pe care conducerea Consiliului Județean a avut-o cu primarii suceveni că la Termica Suceava este o situație de „mini-Oltchim”, având în vedere că urmează disponibilizarea mai multor sute de angajați, și în același timp se fac eforturi semnificative pentru obținerea finanțării necesare asigurării agentului termic.
Lungu a solicitat sprijinul președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, pentru a rezolva problemele de la societatea de termoficare a municipiului reședință de județ. „În măsura în care ne ajutați și dumneavoastră, sunt convins că vom putea să gestionăm situația la SC Termica SA. Dacă vorbim de termoficare, știți foarte bine că la Termica este o situație de mini-Oltchim. În momentul de față se fac eforturi extraordinare pentru a asigura finanțare de la primărie, pentru a putea ieși din această iarnă și pentru a respecta clauzele din contractul colectiv de muncă”, a declarat Lungu.
El a amintit că există o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor de la SC Termica SA, aprobată de Consiliul Local Suceava, în baza căreia 300 de salariați ar urma să fie disponibilizați și să primească salarii compensatorii.
„Noi facem tot ceea ce este posibil, dar am nevoie și de sprijinul dumneavoastră, pentru că este o situație foarte complexă. Suntem mai mulți actori în acest proiect, primăria, Termica și, nu în ultimul rând, populația”, a spus Ion Lungu în cadrul întâlnirii cu președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.
Lungu a amintit că datoriile sucevenilor la SC Termica SA se ridică la 22 de milioane de lei (220 de miliarde de lei vechi). El a spus că sucevenii care au datorii la Termica trebuie să facă eforturi pentru a-și achita restanțele, „pentru a putea să ieșim din iarnă”, dar și pentru asigurarea apei calde în perioada următoare.
Primarul Sucevei a mai adăugat că deliberativul local a aprobat recent contractarea unui credit de 130 de miliarde de lei vechi pentru plata datoriilor pe care municipalitatea le are la SC Termica SA.