– „PSD Suceava se autovictimizează”, a declarat președintele interimar al PNL Suceava, Ion Lungu
– „Declarația domnului Mîrza este de un tupeu maxim”, a declarat la rându-i deputatul PNL de Suceava Romică Andreica
Președintele interimar al PNL Suceava, Ion Lungu, și deputatul liberal de Suceava, Romică Andreica, au demontat acuzele liderului social democrat Gavril Mîrza, la adresa actualei puteri dar în special a PNL, că ar face presiuni prin instituțiile statului pentru a racola primari PSD. Lungu a declarat ieri într-o conferință de presă că „PSD Suceava se autovictimizează” și că de fapt președintele social democraților suceveni „își aduce aminte cu nostalgie de perioada în care constrângeau primarii să treacă la PSD”. „Am mai spus-o, „Gura păcătosului adevăr grăiește”. Domnul Mîrza nu se poate împăca cu gândul că azi nu mai sînt la putere, vrea să le acorde un sprijin moral celor care se căciulesc la ușa lui să le dea o garanție că vezi doamne ce se întâmplă astăzi și o să se bată pentru drepturile lor. Probabil că domnul Mîrza își aduce aminte cu nostalgie de perioada în care dumnealor constrângeau primarii să treacă la PSD exact prin metodele pe care le-a enumerat, prin amenințări, prin șantaj, presiune politică, prin folosirea instituțiilor deconcentrate în acea vreme. Este o vorbă românească, hoțul strigă hoții”, a declarat Lungu. Președintele PNL Suceava a dezvăluit faptul că membri PSD „cu funcții mai importante, mai puțin importante” tatonează terenul liberal, precizând însă că este vorba de oameni care se simt decepționați și frustrați. Lungu a precizat că PNL nu-și face o țintă din a lua primarii altor partide, dar a subliniat că problema poate fi discutată de la un caz la altul. „Acest lucru s-a întâmplat după ce acești membri au fost decepționați, s-au simțit frustrați de faptul că liderii lor la nivel central și local au mătuși, unchi, veri foarte bogați și atunci ei fiind un partid social democrat, sigur că s-au simțit frustrați și ne-au contactat. Noi nu facem o țintă din a lua primarii altor partide, dar sigur acolo unde este cazul vom face o analiză de la caz la caz, dar problema nu este la PNL, ci este în curtea PSD să-și pună întrebarea de ce pleacă acești oameni de la ei”, a spus Lungu. El a apreciat drept amuzată intenția social democraților suceveni de a reclama „abuzurile” actualei puteri forurilor europene. „Chiar m-a amuzat faptul că domnul Mîrza a spus că va face o reclamație la forurile europene. Îi recomand ca atunci când va face această reclamație să facă un autodenunț, să se spovedească, să spună dumnealui cum făcea atunci când era președinte al PSD și racola toți primarii care erau disponibili”, a menționat Lungu. Președintele PNL Suceava a mai ținut să sublinieze că până în prezent la PNL Suceava nu a trecut nici un primar PSD, în timp ce în perioada 2000-2001 PSD Suceava și-a dublat numărul de primari. „Dacă în primii ani de guvernare nu a trecut nici un primar de la PSD la PNL, nu același lucru se poate spune despre primul an din guvernarea PSD, când acest partid și-a dublat numărul de primari. Este o vorbă aici, lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Ce făcea domnul Mîrza în acea perioadă reproșează astăzi PNL-ului, în special, deși nu are argumente în acest sens. Îmi propun să cresc numărul de membri de partid, dar nu din traseiști, din oameni cu imagine șifonată, ci mai degrabă din oameni care nu au făcut politică din oameni tineri, dar dacă este cazul vom analiza foarte bine care sunt avantajele și acolo unde vom avea asemenea cazuri vom avea discuții foarte serioase în Biroul Permanent și organizațiile locale”, a mai spus Lungu. Pe de altă parte, deputatul PNL de Suceava Romică Andreica a apreciat declarația președintelui PSD Suceava ca fiind de „un tupeu maxim”. „Mi se pare o declarație de un tupeu maxim să spui că un partid care după primul an de guvernare nu a luat nici un primar face presiuni pentru a racola primari PSD în condițiile în care în primul an de guvernare PSD și-a dublat numărul de primari. Evident că discuții există, dar asta nu înseamnă că s-a și produs acest lucru și este notoriu faptul că e un proiect politic al PNL stoparea migrației politice. Este deja la Senat. În momentul în care susținem stoparea migrației politice, să venim și să fim acuzați că dorim migrația politică. Bănuiesc că domnul Mîrza a citat din caietul de notițe din perioada 2000-2001 a luat extrasul de acolo și l-a dat publicității la ziar, schimbând, în loc de PSD punând PNL”, a spus Andreica.
– „Dă în Mîrza, că te fac demnitar!
Președintele PSD Gavril Mîrza a afirmat ieri, în replică la cele afirmate de Ion Lungu, următoarele: „Două sunt motivele domnului Lungu pentru revenirea asupra unui subiect despre ne-am împărtășit deja amândoi părerile. Mai întâi, el se repetă în această chestiune, deoarece este incapabil să ducă la îndeplinire obiectivele trasate de șefii săi politici. Nu este nevoie să reamintesc că predecesorul său a declarat public anul trecut că va demara o campanie de recuperare a primarilor, care, chipurile, ar fi fost racolați de PSD. Această acțiune s-a manifestat prin nenumărate controale, presiuni și amenințări asupra primarilor PSD. Fără rezultatele scontate însă, primarii PSD și-au dovedit verticalitatea, drept dovadă că din cei 87 de primari doar doi au părăsit partidul – unul pentru PD și al doilea pentru PC. Nici unul pentru PNL. Prin cele spuse de mine nu am adus în atenție decât faptul că aceste presiuni continuă. De aceea înțeleg frustrarea domnului Lungu că nu-și poate rezolva temele. Până una alta, pe această linie, singura lui măreață victorie este cooptarea în PNL a lui Isidor Răcilă de la Stulpicani. Al doilea motiv pentru supralicitarea subiectului este lipsa de imaginație de care dă dovadă domnul Lungu pe tărâmul politicii. Altfel, nu se explică de ce a ținut morțiș să exprime aceleași câteva idei tâmpe în mai multe propoziții față de reacția consemnată cu trei zile în urmă. În plus, pentru a puncta la impresia artistică, își completează tiradele dezumflate cu vorbe de duh din popor, pentru a-și ostoi pretențiile deșarte de om important. Pentru domnul Lungu și alți lideri liberali gălăgia vrea să țină loc de fermitate, iar recitarea unor vorbe profunde vrea să înlocuiască spiritul. Din cele spuse de domnia sa, am înțeles că urăște din toți rărunchii traseismul, dar iubește, fără consolare, pe traseiști. Constat, de asemenea, că probleme sunt tot în zona PSD și a lui Mîrza, și nu contează că românii nu au medicamente, că s-a scumpit căldura, că sinistrații nu au case, iar investitorii nu au încredere în mediul de afaceri. Alături de domnul Lungu s-a mai insinuat în această dispută și un domn din rândul celor despre care nu vorbește nimeni, motiv pentru care și-a găsit timp să se bage în seamă. „Portocaliii” au fost învățați încă de mici chintesența politicii autohtone: dă în Mîrza, că te fac demnitar!”.




