Echipă

Lungu și-a stabilit echipa cu care va candida la șefia PNL Suceava

Lungu și-a stabilit echipa cu care va candida la șefia PNL Suceava
Lungu și-a stabilit echipa cu care va candida la șefia PNL Suceava

– Noutatea o reprezintă șeful Agenției Nucleare Române, Valică Gorea, care va ocupa una din cele patru funcții de vicepreședinte
Președintele interimar al PNL Suceava, Ion Lungu (foto), a prezentat, ieri, într-o conferință de presă, echipa cu care va candida la șefia organizației județene a partidului la alegerile programate pentru data de 26 martie. Astfel, pe cele patru posturi de vicepreședinte au fost plasați primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, deputatul Dumitru Pardău, șeful Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete și șeful Agenției Nucleare Române, Valică Gorea, iar pe fotoliul de secretar coordonator senatorul Tiberiu Prodan. Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, deputatul Mihai Sandu Capră și Nicu Vranău vor deține funcțiile de membru în Biroul Permanent Teritorial, iar consilierul județean Bogdan Cristache și consilierul local Gheorghe Cosmulese pe cele de membru supleant. „Echipa în linii mari este aceeași. Este practic o înlocuire a domnului Onofrei cu domnul Gorea. Folosind termeni sportivi, eu zic că este o echipă care a jucat bine în teren, și-a dovedit performanța atât la alegerile locale, cât și la generale, și eu zic că e bine să mergem cu această echipă înainte. Oameni politici de talia domnului Flutur în mod special, a domnului Onofrei care nu mai poate să facă politică poate nu sînt în această echipă, dar spiritul de echipă va înlocui valorile individuale politice în așa fel încât organizația județeană la Suceava să-și poată continua platforma care a aprobat-o la Conferința județeană de alegeri de anul trecut. Dacă vreți, este practic o repetiție la acea conferință”, a declarat Lungu. În prezent, în cadrul organizațiilor locale ale PNL au loc adunări generale pentru desemnarea celor aproape 600 de delegați care vor participa la Conferința județeană de alegeri. Mai trebuie spus că funcția de președinte al PNL Suceava rămas vacantă după retragerea lui Orest Onofrei, care a optat pentru postul de prefect.

Recomandări

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu