Primarul Sucevei, Ion Lungu, candidatul PD-L la un nou mandat, a prezentat ieri, într-o conferință de presă, programul democrat-liberal de administrare a municipiului în perioada 2008-2012, intitulat generic „Suceava-oraș de nivel european”.
Lungu a ținut să precizeze din start că PD-L este primul partid care prezintă un asemenea program, scopul acestuia fiind aducerea municipiului reședință de județ la standarde europene.
Programul, a spus Lungu, urmărește două obiective: tradiție și modernitate. Tradiția se referă în primul rând la Cetatea de Scaun, la punerea în valoare a acestui important obiectiv turistic pentru care municipalitatea a demarat deja un proiect de reabilitare. Modernitatea vizează aducerea infrastructurii rutiere și de utilități la standarde europene.
Dacă vor fi realizate aceste două obiective, a menționat Lungu, vor fi atinse următoarele ținte: Suceava-oraș turistic, Suceava-oraș industrial, Suceava- zonă metropolitană, Suceava-oraș comercial și Suceava- oraș al generațiilor viitoare.
„Avem de a face cu a doua modernizare a Sucevei”
„Vrem să realizăm o reindustrializare a Sucevei și vreau să vă spun că tot mai mulți oameni de afaceri de la firme mari sunt interesați să investească în domeniul industrial la Suceava, în ideea că este oraș de graniță al Uniunii Europene și poate să fie un cap de pod pentru firmele care vor să dezvolte activități în Ucraina și celelalte țări ex-sovietice. Vrem să facem o zonă metropolitană cu localitățile din jur. Chiar dacă Suceava e oraș de rangul doi și nu poate realiza zonă metropolitană conform legii, putem să o facem pe o fundație care să se cheme zonă metropolitană în așa fel încât să avem ca principale scopuri atragerea de investitori, realizarea de zone de agrement, realizarea de proiecte comune în transport, ecologie”, a declarat Lungu.
El a arătat că Suceava se dovedește a fi un oraș cu tradiție comercială, lucru dovedit de numeroasele hypermarket-uri deschise în ultimul timp și a precizat că municipalitatea a facilitat dezvoltarea unor astfel de afaceri.
Programul PD-L, a subliniat Lungu, are printre priorități investiții masive în școli și grădinițe. Primarul consideră că prin punerea în practică a acestui program avem de a face cu a doua modernizare a Sucevei.
„Sunt trei provocări foarte mari pentru 2008-2012: fluidizarea circulației rutiere, problemele de urbanism și dezvoltarea zonei metropolitane”
Lungu a trecut în revistă principalele proiecte care vor aduce municipiul reședință de județ la standarde europene. Este vorba de infrastructura rutieră, cu realizarea rutelor ocolitoare 1 și 2 spre Botoșani și spre Siret, reparații la străzi, construirea de parcări subterane, supraterane și de reședință în apropierea blocurilor, apoi de extinderea și reabilitarea rețelelor de apă potabilă și canalizare prin programul ISPA, de reabilitare a sistemului de termoficare sau de realizarea unei gropi ecologice în zona comunei Moara și dezafectarea și închiderea gropii de gunoi din Suceava.
Lungu a mai amintit de realizarea noului spital de urgență, reabilitarea și extinderea iluminatului public prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu altele performante, construirea unui complex sportiv care să includă stadion, sală polivalentă, bazin de înot, terenuri de sport, construirea unui complex de afaceri în zona stadionului Areni care să cuprindă un hotel de minimum patru stele cu săli de conferințe, modernizarea fostului cinema Modern și transformarea lui într-o Casă a tinerilor și studenților, realizarea Planului de Urbanism General și a Planurilor Urbanistice Zonale.
Lungu a precizat că va susține în continuare toate ramurile sportive din Suceava și a promis că va duce echipa de fotbal FC Cetatea în prima divizie în doi ani de zile. „Sunt trei provocări foarte mari pentru 2008-2012, și anume fluidizarea circulației rutiere, problemele de urbanism și dezvoltarea zonei metropolitane”, a subliniat primarul.
Lungu a mai spus că a realizat peste 90% din promisiunile cuprinse în programul cu care a câștigat primăria în 2004 și a dat asigurări că va realiza același procent din programul cu care va candida la alegerile de luna viitoare.






