Cu mai puțin de o lună în urmă, primarul Sucevei, Ion Lungu, anunța că, în discuțiile purtate cu conducerea Apelor Române, i-a fost solicitat acordul pentru golirea lacului de acumulare Dragomirna. Mai exact, această decizie era prezentată ca o măsură necesară pentru ca lacul să nu mai prezinte un pericol de inundație accidentală pentru cetățenii din cartierul Ițcani.
Ieri, primarul Ion Lungu a anunțat că se va opune acestei decizii a Apelor Române, mai ales că are rețineri în privința utilității unei asemenea măsuri: “Avem o problemă – cei de la Apele Române au spus că vor să golească bazinul de la Dragomirna. Noi nu suntem de acord, le-am spus că încercăm să gestionăm acel bazin, printr-o concesiune, să facem acolo o zonă de agrement, pentru că este chiar în apropierea Sucevei și foarte mulți oameni merg acolo când e vremea frumoasă. Nu vreau să ne trezim cu altfel de surprize acolo – retrocedări de terenuri sau alte manipulări”.
Șeful municipalității sucevene a spus că va fi de acord cu golirea lacului de acumulare doar în cazul în care s-ar demonstra că există o problemă tehnică la baraj, care ar face ca apele să fie incontrolabile și să reprezinte un pericol pentru cartierul Ițcani.
El a spus că, în perioada următoare, se va încerca concesionarea lacului către un investitor care să amenajeze acolo o bază de agrement de care să se poată bucura sucevenii, mai ales că lacul este foarte aproape de municipiul Suceava.
Poziție
Lungu se opune secării lacului de acumulare Dragomirna
