Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, le-a recomandat asociațiilor de proprietari, în cadrul ultimei întâlniri din acest mandat, desfășurată marți, la sediul primăriei, să continue campania de dezinsecție a parcurilor și zonelor de agrement, demarată de municipalitate, pentru protejarea populației de atacul dăunătorilor, în primul rând al căpușelor, care pot transmite boli grave, și în zonele verzi din jurul blocurilor.
Campania de dezinsecție a parcurilor a demarat în noaptea de luni spre marți, în parcurile din municipiul Suceava și în spațiul de agrement pentru grătare în aer liber amenajat de primărie. Primarul Ion Lungu a declarat că „dacă dispun de fonduri bănești, să facă același lucru și asociațiile de proprietari, în zona unde au reședința, în zona blocurilor. Dezinsecția se va face pe timp de noapte, pentru a deranja cât mai puțin populația și pentru a fi cât mai puțin periculoasă pentru populație. Din păcate, atunci când plouă nu se poate face această dezinsecție, pentru că nu este eficientă. Așteptăm să se încălzească afară și să continuăm această activitate, care o efectuăm doar pe timp de noapte”.
Lungu recomandă asociațiilor de proprietari să facă dezinsecție în zonele verzi din jurul blocurilor
