Controale încrucișate

Lungu reclamă carențe legislative în domeniul autorizării spațiilor de alimentație publică

Ion Lungu: „Există carențe legislative privind colaborarea dintre ISU și alte instituții”
Ion Lungu: „Există carențe legislative privind colaborarea dintre ISU și alte instituții”

Controalele inițiate săptămâna aceasta la mai multe baruri, restaurante, cluburi și discoteci sucevene, pe tema siguranței în caz de incendii, depind mult de colaborarea între instituții. Mai exact, din cauza unor „scăpări” legislative, cei de la ISU nu au o bază de date cu agenții economici care au deschise astfel de unități.
„Există carențe legislative privind colaborarea dintre ISU și alte instituții. Când era funcțional ghișeul unic, autorizația de la pompieri era obligatorie, când s-a modificat legislația, nu a mai fost obligatorie. Pentru a avea idee unde să facă verificări, trebuie să-i anunțăm noi dacă sunt nereguli sau se deschide un nou local”, a spus primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean spune că în această privință există disponibilitate totală din partea Primăriei Suceava.
„Am avut discuții cu conducerea ISU, le-am propus să facem echipe mixte, le-am dat liste cu societățile comerciale, pentru că ei nu au acces la astfel de informații. Am discutat cu șeful ISU, Ion Burlui, să punem lucrurile la punct, să încercăm să prevenim evenimente precum tragedia de la clubul din București”, a adăugat Lungu.
În paralel cu controalele pe care le face ISU, inspectorii din primărie au demarat la rândul lor o serie de controale pentru depistarea eventualelor nereguli la societățile deschise în Suceava.
„Reverificăm toate autorizațiile, pentru că în momentul eliberării acestora ei au corespuns condițiilor, dar între timp au mai făcut modificări. Noi dăm aceste autorizații în baza avizului de la pompieri, care este urmat de autorizație. Mulți dau declarație pe propria răspundere că au avizul de la pompieri și au depus documentația pentru autorizare. Trebuie să vedem dacă ISU chiar a dat acea autorizare”, a mai spus edilul sucevean.
Controalele la spațiile comerciale care organizează evenimente cu public au fost anunțate de șeful municipalității sucevene la scurt timp după evenimentele de groază petrecute la Clubul Colectiv, din Capitală, soldate până acum cu 32 de morți și aproape 200 de răniți.

Recomandări

Sala de spectacole a Casei de Cultură Suceava, închisă de pompieri din cauza riscurilor de securitate la incendiu

Cel puțin 460 de clădiri publice – de comerț, de învățământ, sanitare, de cultură, de cult, de turism funcționează fără autorizație de securitate la incendiu

Cel puțin 460 de clădiri publice - de comerț, de învățământ, sanitare, de cultură, de cult, de turism funcționează fără autorizație de securitate la incendiu
Cel puțin 460 de clădiri publice - de comerț, de învățământ, sanitare, de cultură, de cult, de turism funcționează fără autorizație de securitate la incendiu