Fără plombări

Lungu pregătește programul de reparații stradale

Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, a declarat că intenționează ca săptămâna viitoare să finalizeze programul de reparații stradale, în colaborare cu reprezentanții firmei care va executa lucrările, SC Construcții Feroviare Iași- Grup Colas.
“Strategia de asfaltare a străzilor va fi stabilită și în funcție de etapele programului Suceava- utilități și mediu la standarde europene, pentru că, acolo unde vor fi executate lucrările, vor fi adevărate șantiere. Nu are rost să asfaltăm o stradă, ca apoi ea să fie spartă, pentru a se înlocui conductele”, a spus Ion Lungu.
Primarul Sucevei a precizat că își menține intenția de a nu mai repara străzile prin plombări, ci prin “reparații la rece”, cu pavele, care costă aproape la fel ca și plombările, dar rezistă mai mult în timp.

Recomandări

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi