Președintele PNL Suceava, Ion Lungu, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că rezultatele unui sondaj realizat recent arată că populația României apreciază inițiativa liberalilor de a-i exclude din partid pe acei membri care au colaborat cu fosta Securitate. Lungu a precizat potrivit datelor furnizate de Studiul de Opinii Publice din România, PNL este formațiunea politică despre care se consideră că a luat cele mai corecte măsuri pentru excluderea membrilor care au avut legături cu Securitatea, cu 25% din răspunsuri, urmată de PD – 14% și PSD – 8%. Mai mult, liderul liberalilor suceveni a afirmat că în urma sondajului a reieșit faptul că 64% dintre români consideră ca foarte gravă și gravă nedeclararea din partea deputatului Mona Muscă a faptului că a dat note informative pentru securitate. „Noi trebuie să mergem până la capăt cu această reformă a clasei politice românești. Prin excluderea Monei Muscă și a lui Ioan Ghișe din cadrul PNL noi am făcut un act de curaj, chiar dacă ei au avut un rol foarte important cât timp noi am fost în opoziție. Dar nu putem să judecăm cu jumătăți de măsură, pentru că am fi fost taxați de către populație”, a declarat Ion Lungu. Pe de altă parte el a explicat că în urma sondajului a reieșit faptul că 53% dintre cei intervievați sunt de părere că Mona Muscă ar trebui să părăsească viața politică și locul de deputat, pentru a fi ocupat de un alt liberal. Președintele PNL Suceava a spus că liberalii vor continua să susțină promovarea legii lustrației, cu atât mai mult, cu cât acest lucru este solicitat și de către opinia publică. „Considerăm că suntem pe drumul cel bun, și electoratul își dă seama de acest lucru. Și tocmai din acest motiv vom continua să susținem promovarea legii lustrației, pentru că nu este normal ca foștii nomenclaturiști să fie cei care să conducă și să dea lecții de moralitate”, a încheiat Lungu.





