În primul trimestru

Lungu: „Peste zece miliarde de lei vechi au fost acordate ca bonificație sucevenilor care au plătit taxele și impozitele locale”

Aproape 40.000 de suceveni și-au achitat taxele și impozitele locale în primele trei luni ale acestui an, beneficiind și de o reducere de 10%, la impozitul pe terenuri, imobile și autoturisme.
„Peste zece miliarde de lei vechi au fost acordate ca bonificație sucevenilor care au plătit taxele și impozitele locale în primul trimestru, beneficiind astfel de reducerea de 10% acordată pentru plata integrală, pentru tot anul. La primărie avem înregistrate 60.565 roluri persoane fizice, din care 39.818 au achitat taxele și impozitele”, a anunțat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Încasările totale la data de 31 martie 2014 sunt 56.485.386 lei, mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut, când s-au încasat 57.742.539 de lei.
Venituri proprii ale Primăriei Suceava sunt de 37.656.891 lei, înregistrându-se o creștere de 2,79% față de cele din trimestrul I al anului trecut.
La impozite și taxe pe proprietate, impozitul pe clădiri persoane fizice a crescut cu 7,05% încasările față de anul trecut, la persoane fizice, impozitul pe teren persoane fizice a înregistrat o creștere de 10,2%, în vreme ce la impozitul pe autovehicule, unde s-a acordat anul acesta și o bonificație de 10%, încasările au crescut cu 12,42%.
Creșterea la impozitul pe autoturisme este și mai mare (27,7%) la persoane juridice, adică firme, asociații familiale și PF-uri, care au beneficiat pentru prima dată de această facilitate, încasările fiind de 1.279.003 lei, față de 1.001.108 lei, în 2013.
„Este satisfăcătoare situația trimestrului 1, care are de obicei cele mai bune încasări din întreg anul, datorită bonificațiilor acordate la plata integrală a taxelor și impozitelor”, a concluzionat ieri primarul Sucevei.

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități