Alternativă

Lungu nu vrea să majoreze taxele și impozitele locale pentru anul viitor



Ion Lungu: „În măsura în care nu apar alte prevederi legale care să ne oblige să majorăm taxele și impozitele locale, eu, ca primar, nu intenționez să le majorez”
Ion Lungu: „În măsura în care nu apar alte prevederi legale care să ne oblige să majorăm taxele și impozitele locale, eu, ca primar, nu intenționez să le majorez”

Anul viitor, sucevenii nu vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru plata taxelor și impozitelor locale. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că nu are deloc intenția să majoreze nivelul acestora, dacă nu este silit de vreo altă decizie luată la nivel național.
„Ca primar, nu-mi doresc să majorez aceste taxe și impozite locale, în condițiile în care mulți cetățani nu plătesc nici taxele actuale, printre cele mai mici din țară – ca în cazul gigacaloriei. Dacă le majorăm, nu le vor putea plăti nici cât plăteau până acum. De aceea, în măsura în care nu apar alte prevederi legale care să ne oblige să majorăm taxele și impozitele locale, eu, ca primar, nu intenționez să le majorez”, a declarat Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că după ce proiectul Ministerului de Finanțe de majorare a taxelor și impozitelor locale a fost retras, nu sunt motive de modificare a actualelor grile de impozitare.
Pe de altă parte, cum an de an vin tot mai puțini bani de la bugetul de stat, municipalitatea trebuie să găsească o sursă de finanțare.
„Intenționăm să creștem gradul de încasare a creanțele către primărie, de aproape 500 de miliarde de lei vechi, deși unele par imposibil de încasat. Avem peste 100 de miliarde de lei vechi de încasat numai din amenzi – 55.436 de amenzi neîncasate. Alte 100 de miliarde de lei vechi sunt de încasat de la agenți economici care sunt în funcțiune – 487 de agenți economici”, a dat exemplu Ion Lungu.
Șeful municipalității sucevene a spus că, pe cât posibil, aceste datorii vor fi recuperate pe cale amiabilă, dar, la nevoie, se va apela și la modalitățile de constrângere, care necesită eforturi mai mari, dar și personal mai mult, care este și așa insuficient.
Numărul total al amenzilor încasate anul acesta este de 6.955.