Opinie

Lungu nu este de acord cu sistarea furnizării apei calde în tot orașul pentru lucrări la rețelele de termoficare

Primarul Sucevei, Ion Lungu, nu agreează varianta sistării furnizării apei calde în luna august în tot municipiul, pentru ca Termica să execute lucrări de înlocuire a unor conducte la magistrala principală.
Lungu a declarat ieri, într-o conferință de presă, că unul dintre cei doi administratori speciali de la Termica, Marin Marinoiu, l-a informat că ar vrea ca luna viitoare să oprească apa caldă două sau trei săptămâni pentru a putea executa reparații capitale la conductele de termoficare din zona industrială.
Primarul a spus că este de acord cu executarea unor lucrări, dar punctual, cu sistarea furnizării apei calde doar în zonele respective și nu în întreg orașul. El consideră că lucrările ar putea fi executate și în alte luni, nu doar în august.
„Primăria municipiului Suceava nu are în intenție ca în august să sisteze total furnizarea apei calde în oraș. Sunt câteva lucrări care ar trebui făcute, dar noi am zis că le facem punctual, cu oprirea apei calde pe zone. Ieri dimineață (nr. marți dimineață) la ora 9 am aflat și eu din partea administratorului special de la Termica că vrea să facă o lucrare de schimbare a unor conducte în zona industrială. Eu ca primar nu am nici un interes să facem oprire totală de apă caldă în luna august. Am vorbit și cu furnizorul de energie termică firma Bionergy, care vrea să funcționeze în luna august”, a spus Lungu.
Primarul a subliniat că sistarea totală a furnizării apei calde în municipiul Suceava nu este benefică din punct de vedere economic, deoarece există riscul ca populația să nu-și mai achite facturile. Or, în opinia primarului, acest lucru ar fi extrem de dăunător, pentru că și așa restanțele populației sunt foarte mari, de circa patru milioane de euro.
Mai mult, a spus Lungu, luna august este o lună cu multe evenimente care atrag turiști și nu este indicat ca Suceava să rămână fără apă caldă.

Recomandări

Proiect de sistare a construcțiilor în zonele vulnerabile la alunecări de teren, pregătit de Primăria Suceava

Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână