– Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că retragerea conservatorilor din coaliția de guvernământ nu ar presupune și încetarea colaborării pe plan local
– Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordacge, a declarat, la rândul său, că speră că cei doi consilieri locali conservatori își vor da sprijinul pentru social democrați
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, în cursul zilei de ieri, că mizează în continuare pe sprijinul conservatorilor în Consiliul Local Suceava, în ciuda faptului că liderii Partidului Conservator au anunțat retragerea din coaliția de guvernământ. Lungu a precizat că deși la nivel central retragerea PC de la guvernare poate cauza o situație de criză, pe plan local interesele administrative ar trebui să fie mai presus de cele politice. Primarul Sucevei a mai spus că pentru el retragerea PC din coaliția de guvernământ nu reprezintă o noutate, în condițiile în care aceștia au anunțat în nenumărate rânduri că vor recurge la acest gest. „Sunt convins că pe plan central se va găsi și o rezolvare la această situație de criză. În ceea ce privește colaborarea coaliției pe plan local, și mă refer aici la Consiliul Local, vreau să spun că am colaborat foarte bine cu cei din Partidul Conservator, și sper că această colaborare să rămână așa și în continuare. Și asta pentru că aici este vorba despre interesul public și nu cred că este vreun consilier local, care atunci când este vorba despre interesul sucevenilor să voteze împotrivă”, a declarat Ion Lungu. Trebuie spus că în Consiliul Local Suceava, Partidul Conservator are doi reprezentanți, Aurel Vasiliu și Dorel Maxim.
– Virginel Iordache crede că reprezentanții PC în Consiliul Local Suceava vor sprijini PSD
La rândul lor, social democrații din municipiul Suceava consideră că ieșirea PC din coaliția de guvernământ va însemna trecerea consilierilor locali conservatori în opoziție. Președintele organizației municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache, a declarat, în cursul zilei de ieri, că este convins că reprezentanții PC în Consiliul Local Suceava își vor acorda sprijinul pentru social democrați. „Vom avea discuții cu cei doi consilieri ai PC, și sperăm să reușim să facem o opoziție puternică în Consiliul Local, în folosul cetățenilor. Și dacă ei ar veni alături de noi am fi mult mai puternici”, a spus Virginel Iordache. El a precizat că momentan nu se poate pune problema unei alianțe cu PC, însă se speră pe un sprijin al consilierilor conservatori în funcție de anumite situații punctuale ce vor apărea în Consiliul Local.






