Primarul independent al Sucevei, Ion Lungu, și-a anunțat ieri intenția de a reveni cândva în PNL, partid a cărui filială la Suceava a și a condus-o timp de mai mulți ani. Lungu a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că în ciuda faptului că actualii lideri ai PNL Suceava, Gheorghe Flutur și Ioan Balan, se dezic de el, în momentul în care va găsi ”conjunctura potrivită”, se va întoarce în echipa liberalilor. ”Eu sunt un om de dreapta, sunt un om atașat de PNL, visul meu este să mă întorc în PNL și, chiar dacă azi se dezic unii de mine, mai devreme sau mai târziu eu mă voi întoarce în PNL. Aștept momentul oportun. Eu am intrat în politică în PNL, iar unii care sunt de jumătate de an în PNL se dau mai PNL-iști ca mine. Am fost în PNL zece ani de zile, am fost președinte la municipiu, am fost președinte la județ, am făcut eforturi, am ținut vremuri bune acest partid în spate, pe românește. Să nu uităm că sunt mai vechi decât cei care se dezic azi de mine în Partidul Național Liberal”, a declarat Ion Lungu.
”Visul meu este ca mai devreme sau mai târziu să mă întorc în PNL și mă voi întoarce într-o zi”
El s-a declarat surprins de declarațiile recente ale senatorului Gheorghe Flutur, a cărui candidatură la Consiliul Județean Suceava a anunțat că o susține, dar a spus că nu este supărat pe el.
”Nu vreau să comentez prea mult. Este o situație destul de jenantă, dar eu nu sunt supărat nici pe domnul Flutur, nici pe PNL. Suntem într-o fază în care fiecare își joacă șansele lui. Cu toate speculațiile care au fost, cu toate situațiile care s-au întâmplat, să nu uităm că, dacă am luat niște decizii, nu le-am luat pentru mine personal, ci pentru suceveni. Deciziile pe care le-am luat au fost benefice sucevenilor și datorită acestor decizii au mai venit la primărie vreo 20 de milioane de euro. Este o declarație făcută într-un moment de oportunitate pentru ei, nu sunt supărat pe ei. Visul meu este ca mai devreme sau mai târziu să mă întorc în PNL și mă voi întoarce într-o zi, numai că trebuie să găsim conjunctura potrivită. Am intrat în politică în PNL și vreau să ies din politică tot în PNL”, a arătat Lungu.
În ceea ce privește candidatura sa pentru al patrulea mandat de primar de Suceava, Ion Lungu a spus că va anunța ”la momentul potrivit” dacă se înscrie sau nu în cursa electorală din acest an.
Primarul de Suceava a fost membru PNL până în 2008, când a demisionat și a candidat pentru un nou mandat de primar din partea fostului PDL. Înaintea alegerilor prezidențiale din 2014, a demisionat din PDL și s-a declarat independent politic.
Orientare politică
Lungu: „Mai devreme sau mai târziu mă voi întoarce în PNL”
