Primarul Sucevei, Ion Lungu, a solicitat firmei care realizează investițiile din cadrul programului de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare să reasfalteze cât mai repede străzile afectate de aceste lucrări. Lungu a precizat că insistă în mod special pe refacerea străzii Mitocului, pe care primăria a asfaltat-o în totalitate în urmă cu doi ani. „Uneori constructorii mai au darul de a exagera. Spun că au realizat strada în proporție de 75–80%, dar de fapt se pare că nu e chiar așa. La fel de importantă este finalizarea străzilor Petru Rareș și I.G. Sbiera”, a precizat Lungu.
El a adăugat că lucrări de refacere a carosabilului trebuie făcute și pe strada Ștefan cel Mare, care trece prin fața Palatului Administrativ din Suceava.
Primarul Sucevei a mai precizat că pentru realizarea programului de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare mai trebuie rezolvate o serie de probleme, printre care și obținerea unui accept din partea Bisericii Armene din Suceava pentru a traversa cu o conductă o porțiune de teren din zona Zamca aflat în proprietatea acesteia. „Pe de altă parte, îmi doresc foarte mult ca pe strada Aurel Vlaicu din cartierul Ițcani să se finalizeze lucrările. Sunt finalizate pe jumătate de stradă, dar mai sunt anumite porțiune pe care trebuie să se mai lucreze. Sper să termine, să facă probe și branșamentele în așa fel încât să putem interveni cu asfaltările pe o stradă care a dat multe bătăi de cap cetățenilor din zonă, ținând cont că acolo este foarte mult praf pe timp de vară”, a precizat Ion Lungu. El s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor la rețele de apă și canalizare din zona Tătărași.
Nu în ultimul rând, el a spus că în momentul de față nu s-a luat o decizie cu privire la momentul în care vor începe lucrările pe bulevardul George Enescu, însă a precizat că acestea trebuie să fie finalizate până la începerea anului școlar. „Pe acest bulevard va fi afectată o bandă de circulație. Aici este vorba despre lucrări la un cămin de mari dimensiuni. Este posibil ca aceste lucrări să dureze două-trei săptămâni. Noi încercăm să fie termenul cât mai scurt, și le-am sugerat să începem în această perioadă, până la începerea anului școlar. Sunt lucrări care de multe ori deranjează, dar nu avem altă soluție. Așteptăm un punct de vedere de la cei de la Serviciul de Sistematizare Rutieră din primărie pentru a vedea cum putem face să deranjăm cât mai puțin, și în același timp să facem lucrările până la începerea anului școlar”, a încheiat Lungu.
Infrastructură
Lungu insistă ca străzile afectate de lucrările la rețelele de apă și canalizare să fie reasfaltate cât mai repede
