Planurile de modernizare a Bazarului încing din nou spiritele printre comercianții din zonă. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a povestit ieri, cum, la o vizită neanunțată în Bazar, a fost înconjurat de zeci de comercianți, nemulțumiți de faptul că Primăria ar vrea să transforme acea zonă într-o parcare imensă.
“Comercianții m-au înconjurat, disperați că noi am vrea să facem acolo parcare de mașini, că vrem să vindem terenurile de acolo, o grămadă de zvonuri, iscate, fără îndoială, din cauza apropiatei campanii electorale. Eu vreau să spun foarte clar comercianților din Bazar și cetățenilor Sucevei, cât voi fi primar al municipiului Suceava, voi apăra interesele comercianților din Bazar. Restul sunt doar zvonuri false, iscate de campania electorală, și le recomand oamenilor să nu le bage în seamă”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Atenționare
Lungu infirmă zvonurile privind desființarea Bazarului






