Critici

Lungu îi acuză pe adversarii PD-L că „intoxică” populația



Ion Lungu: „Adversarii politici apelează la intoxicări, pe care le împrăștie la adresa conducerii județului”
Ion Lungu: „Adversarii politici apelează la intoxicări, pe care le împrăștie la adresa conducerii județului”

Primarul PD-L al Sucevei, Ion Lungu, i-a acuzat pe reprezentanții celorlalte formațiuni politice că „intoxică” populația municipiului reședință de județ cu afirmații neadevărate despre conducerea Consiliului Județean.
Afirmația a fost făcută la întâlnirea pe care Ion Lungu a avut-o cu locuitorii din cartierul sucevean George Enescu, la care au fost prezenți președintele organizației PD-L din acest cartier, Gheorghe Onofrei, deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, viceprimarul Viorel Seredenciuc și vicepreședintele Organizației Municipale a PD-L Suceava, Constantin Lungu.
„Adversarii politici apelează la intoxicări, pe care le împrăștie la adresa conducerii județului, dorind astfel să-l denigreze, prin susținători săi, pe Traian Băsescu. Fac un apel la toți membrii și simpatizanții PD-L să se mobilizeze și să se implice la maxim în această campanie”, le-a declarat Ion Lungu celor peste 150 de democrat – liberali prezenți la întâlnire.
În același timp, deputatul PD-L de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu le-a explicat celor prezenți că România are nevoie de reformele inițiate de Guvernul condus de Emil Boc, făcând referire în special la legile din educație, la legea salarizării unice și a pensiei unitare.
Nu în ultimul rând, președintele organizație de cartier George Enescu a PD-L Suceava, Gheorghe Onofrei, a solicitat sprijinul susținătorilor lui Traian Băsescu pentru campania electorală, precizând că „avem nevoie de implicare la maxim, pentru a nu se mai întoarce la conducerea țării hienele din PSD”.