Nemulțumire

Lungu dorește reintroducerea legii de eutanasiere a câinilor vagabonzi



Ion Lungu: „Trebuie dată posibilitatea de eutanasiere, atunci când nu există altă soluție”
Ion Lungu: „Trebuie dată posibilitatea de eutanasiere, atunci când nu există altă soluție”

Numărul tot mai mare de câini vagabonzi de pe străzile Sucevei și pericolul pe care aceștia îl reprezintă pentru populație îl fac pe primarul Ion Lungu să dorească reintroducerea legii care permite eutanasierea acestora.
Acesta a spus că se fac eforturi pentru sterilizarea unui număr cât mai mare de câini, dar rezultatele de până acum sunt sub așteptări.
“Sunt foarte mulți câini în Suceava, mulți dintre ei sunt aduși din alte părți, iar adăpostul din lunca Sucevei este plin. Facem eforturi susținute pentru reducerea numărului de câini de pe străzi, am avut campanii de sterilizare anul trecut, anul acesta suntem deja la a doua campanie, dar din nou suntem ghinioniști. Am mizat pe faptul că în luna martie va fi mai cald afară, dar avem parte tot de ger, încât rezultatele acțiunii nu vor fi cele așteptate. Oricum tratăm această problemă cu toată seriozitatea. Ați văzut ce se întâmplă și la Botoșani și în alte părți, Doamne ferește, nu vrem să ajungem în asemenea situații, încercăm să gestionăm problema acestor câini, deși, din punctul meu de vedere, trebuie dată posibilitatea de eutanasiere, atunci când nu există altă soluție”, a declarat primarul Ion Lungu.
Bătrân mâncat de viu de câinii vagabonzi, în Botoșani

Edilul sucevean a amintit de tragedia petrecută în urmă cu câteva zile la Botoșani, unde un bătrân de 79 de ani a fost mâncat de viu de câini, în apropierea gropii de gunoi a orașului.
„Erau aproape 20 de câini. Unii mușcau din el, alții se luptau peste cadavru. Bătrânul nu mai avea un picior, iar o mână era pe jumătate mâncată. O ureche de asemenea lipsea. Animalele au fugit peste un deal când ne-am apropiat”, a povestit pentru Monitorul de Botoșani Gheorghe Chelaru, unul dintre cei care au pornit în căutarea bătrânului, atunci când a fost dat dispărut de către familie.
Legea care permitea eutanasierea câinilor vagabonzi prevedea că un câine prins de hingheri pe străzi putea fi eutanasiat în termen de 15 zile, dacă nu era revendicat sau adoptat de nimeni în această perioadă.