Finanțare

Lungu caută la București soluții pentru salvarea Termica



În vreme ce sezonul rece se apropie cu pași repezi, municipalitatea suceveană caută soluții pentru a menține Termica pe linia de plutire.
Astfel, în ședința de Consiliu Local de astăzi este supusă spre aprobare garantarea de către Primăria Suceava unei datorii de 46 de miliarde de lei vechi pe care Termica o are către E.ON, precum și o rectificare bugetară, de suplimentare a subvențiilor acordate Termica, cu 15 miliarde de lei vechi.
Mai mult, vineri, primarul Sucevei, Ion Lungu, va merge la București, împreună cu conducerea Termica, pentru a căuta o bancă care să le acorde un împrumut de 150 de miliarde de lei vechi.
“Din păcate, băncile sunt destul de sceptice să mai acorde împrumuturi la Termica, iar primăria nu poate lua credite pentru consum, ci doar pentru investiții. De aceea căutăm o bancă care să-i acorde Termicii împrumutul, care va fi garantat de către primărie, adică, dacă societatea de termoficare nu va reuși să-l plătească, va fi achitat de municipalitate”, a explicat primarul Ion Lungu.
În același timp, edilul sucevean va solicita la Guvern acordarea unui sprijin pentru societatea de termoficare.
“Dacă Termica nu va primi în acest an un sprijin guvernamental, nu vom putea trece iarna. Dar sunt convins că se va întâmpla acest lucru, pentru că am avut deja discuții în acest sens cu președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor. Anul trecut am beneficiat, pe lângă subvenția de 45% la combustibil, și de scutirea sumelor restante la stat. Aici avem probleme, sunt restanțe la plata impozitelor și TVA-ului. Ori dacă sunt blocate conturile Termica, nu mai putem demara activitatea de aprovizionare cu cărbune”, a precizat Lungu.
În prezent, Termica este somată să achite la bugetul de stat datorii de peste 60 de miliarde de lei vechi.