Succes

Lungu, asaltat de zeci de telefoane la audiențele în direct de pe TVR2

– În cele 50 de minute alocate emisiunii au fost primite peste 50 de telefoane, iar alte 30 nu au mai putut fi preluate din cauza timpului limitat
Emisiunea de audiențe în direct, difuzată marți după-amiază la ora 17.00, pe TVR2, al cărui invitat a fost primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a bucurat de un real succes, într-un timp scurt fiind primite zeci de telefoane, în vreme ce alte zeci de telefoane nu au mai fost preluate din cauza timpului limitat.
“Am rămas surprins de numărul mare de telefoane primite din partea celor care se uitau la emisiune. Pot spune că a plouat cu apeluri telefonice, pentru că telefonul suna în continuu, abia reușeam să le răspund, la turație maximă. La finalul emisiunii mi s-a spus că au fost preluate peste 50 de apeluri, în vreme ce alte 30 de apeluri nu au mai avut cum să intre în direct”, a povestit primarul Ion Lungu.
Primarul Sucevei va reveni curând în cadrul aceleiași emisiuni, “Audiența TVR”, pentru a răspunde și altor întrebări din partea cetățenilor municipiului reședință de județ.

Recomandări

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Primarul Lungu nu acceptă ca cetățenii veniți în audiență să înregistreze discuțiile cu el și să facă transmisii live din cadrul întrevederii