Surprinzător

Lungu afirmă că 12 ani primăria nu a avut în evidență chioșcurile din bazarul privat



Ion Lungu: ”Până acum bazarul privat a funcționat ilegal”
Ion Lungu: ”Până acum bazarul privat a funcționat ilegal”

Chioșcurile din Bazarul Sucevei amplasate pe terenuri proprietate particulară, așa-numitul ”bazar privat”, au funcționat ilegal vreme de 12 ani. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a recunoscut ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că abia la începutul acestei săptămâni comercianții din perimetrele private au fost informați asupra documentelor necesare de la primărie pentru intrarea în legalitate – certificat de urbanism, autorizații de construire și funcționare. ”Până acum bazarul privat a funcționat ilegal. La primărie nu a solicitat nimeni autorizație de funcționare, certificat de urbanism etc.”, a declarat Lungu.
Întrebat dacă primăria a aflat abia acum, după 12 ani, de existența acestui bazar privat alipit celui public pe o suprafață de aproape un hectar, Lungu a răspuns că ”până în prezent, bazarul privat nu a făcut nici o solicitare de autorizare la primărie. A funcționat ilegal, dar nu trebuie să spun eu asta. Noi avem doar evidența cadastrală, cu proprietarii de terenuri”, a afirmat primarul de Suceava. La insistența jurnaliștilor, care au dorit să afle dacă în 12 ani la chioșcurile de pe terenurile private primăria nu a efectuat controale și nu a constatat lipsa autorizațiilor, Lungu a spus că ”n-aș putea să vă spun dacă a fost sau nu vreun control. Îmi pare rău că trebuie să dau eu explicații pentru ceea ce s-a întâmplat acolo înainte de a fi eu primar”.
Unul dintre proprietarii de terenuri din zonă, avocatul Mihai Ștefănoaia, îl contrazice însă pe Ion Lungu, în legătură cu neștiința administrației locale despre activitatea comercială din bazarul privat. Avocatul ne-a declarat, ieri, că vânzarea de terenuri în bazar a fost temă de campanie electorală pentru colegi de partid, de la acea vreme, ai primarului de Suceava, iar acesta le-a spus comercianților din bazarul privat în mai multe rânduri ”v-am tolerat vreme de 12 ani”, ”V-am dus în spate 12 ani”.
În bazarul privat sunt cel puțin 180 de chioșcuri
În ceea ce privește afacerea din bazar, Mihai Ștefănoaia ne-a declarat că el a cumpărat în anul 2007 un hectar de teren, de la o firmă din Botoșani, care la rândul său îl achiziționase la o licitație organizată de Direcția de Finanțe pentru execuția unor datorii ale SC Abatorul SA. ”La acea licitație s-au vândut trei hectare de teren în bazar. Eu am cumpărat un hectar ulterior, de la o firmă; sunt al treilea cumpărător. Pe 70 de ari se desfășoară activitate comercială, dar eu am închiriat doar parcele de teren. Este treaba celor care au închiriat să-și autorizeze activitatea pe care o au acolo”, ne-a declarat avocatul. Potrivit acestuia, pe terenul pe care astăzi este proprietar mama lui sunt 180 de chioșcuri.
Suma cu care Mihai Ștefănoaia a cumpărat un hectar de teren în bazar a fost ”sub 100.000 de euro”. El ne-a spus că, în urmă cu câțiva ani, a dorit să vândă terenul unui om de afaceri din București, cu 1,2 milioane de euro și o clauză contractuală de păstrare a obiectului de activitate încă 5 ani de la vânzare. ”Aici nu ne-am înțeles. A dorit terenul gol, fără nici o construcție pe el și îmi oferea un milion de euro. În aceste condiții, afacerea a picat”, a afirmat avocatul. Ulterior, a vândut terenul mamei sale. Evident, nu cu această sumă.
Mihai Ștefănoaia ne-a mai spus că la această oră în bazar sunt 6-7 proprietari privați de teren, printre care comercianții de covoare, proprietarul ”Casei Brânzac” și Adrian Avramescu.
Reamintim că discuțiile despre cele două bazaruri au reapărut în spațiul public după ce ISU Suceava a închis acest centru comercial până la îndeplinirea condițiilor de autorizare privind siguranța la incendii. La sfârșitul săptămânii trecute, ISU a ridicat restricțiile pentru bazarul public, după ce a fost îndeplinită și condiția de separare prin gard de bazarul privat.



Recomandări

Demolarea garajelor fără despăgubiri, justificată de conducerea Primăriei Suceava prin „a lua de la puțini pentru a da celor mulți”

Dan Cușnir: „Nu este moral ca din banii tuturor sucevenilor să fie despăgubiți câțiva proprietari de garaje”
Dan Cușnir: „Nu este moral ca din banii tuturor sucevenilor să fie despăgubiți câțiva proprietari de garaje”

Atac dur al viceprimarului Cușnir la fosta conducere a primăriei: „O haită de lupi nesătui și de hiene veșnic flămânde și-au bătut joc de Suceava timp de 20 de ani”

Atac dur al viceprimarului Cușnir la fosta conducere a primăriei: „O haită de lupi nesătui și de hiene veșnic flămânde și-au bătut joc de Suceava timp de 20 de ani”