Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache, l-a acuzat pe primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, că prin plecarea sa de la PNL la PD-L a adus „grave prejudicii intereselor cetățenilor”, „capitala” de județ fiind în prezent neglijată de la finanțare de către autoritățile guvernamentale. „PSD consideră că atitudinea lui Ion Lungu, aceea de trădător, a adus grave prejudicii intereselor cetățenilor Sucevei. Nu este normal ca pentru un interes personal pe care l-a cultivat Ion Lungu să sacrifici o comunitate de peste 100.000 de oameni. Mă întreb acum ce explicații are Ion Lungu când pe afișul său electoral era scris că este un primar garantat de 100.000 de suceveni, iar acum iese cu tupeu în fața oamenilor și le spune că totul este în ordine”, a declarat Iordache.
„Întotdeauna jucătorul slab dă vina pe echipament”
El a arătat că o serie de unități de învățământ, precum grădinițele „Guliver”, nr. 16, cea din Obcini, nu sunt pregătite să înceapă noul an școlar, investițiile demarate nefiind finalizate din cauza lipsei fondurilor. Iordache a mai spus că și alte investiții „demarate pompieristic”, precum cele de la Colegiul de Informatică și Colegiul „Petru Rareș”, au rămas în aer. „Ion Lungu vine acum ca o babă și se plânge oamenilor din Suceava și spune că Guvernul nu-i dă bani. Totdeauna a spus că va face, va realiza, va investi, iar eu căutam să-l temperez și îi spuneam să conjuge verbele a realiza, a face, a investi la timpul prezent. Se lăuda Ion Lungu că se deplasează la București și că de la București vine cu bani. Îi cer să meargă în continuare la București și, dacă vrea, îl ajutăm și noi cu mijloace de transport să aducă bani pentru Suceava”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, care a adăugat că „întotdeauna jucătorul slab dă vina pe echipament”.





