Campania de curățenie de primăvară a început de ieri în municipiul Suceava, autoritățile locale intenționând ca în perioada 14 martie – 15 aprilie să înfrumusețeze orașul prin ordine și curățenie.
Cel care a dat startul campaniei “Toți pentru curățenia orașului” a fost primarul Ion Lungu, care, pe lângă verificarea în teren a lucrărilor demarate, și-a exprimat intenția de a se implica personal în activitatea de curățenie, ca un exemplu dat tuturor locuitorilor.
“De astăzi (n.r. – ieri)demarăm programul «Luna curățeniei» prin care ne propunem să avem un oraș mai curat, mai frumos, să-l pregătim pentru sărbătorile de Paști, care urmează. Vom mătura străzile și trotuarele, vom curăța spațiile verzi, le vom toaleta și le vom întreține, vom vopsi bordurile și băncile. Invităm școlile și liceele să ni se alăture în această acțiune de curățenie de primăvară, deja am trimis o adresă oficială la Inspectoratul Școlar Județean”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Conform programului de lucru stabilit, săptămâna aceasta vor fi salubrizate principalele artere de circulație, de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani, un accent deosebit fiind pus pe intrările și ieșirile din oraș.
De săptămâna viitoare, adică de pe 21 martie, programul de curățenie se va concentra pe cartiere, acțiunile fiind planificate de a beneficia de sprijin și din partea asociațiilor de locatari și a unităților de învățământ din zonă.
La început de aprilie va avea loc a doua rundă de curățenie în cartiere, după care, în perioada premergătoare sărbătorilor de Paști, vor fi vizate cu precădere zonele de agrement și unitățile de cult de pe raza municipiului Suceava.
Implicare
Lungu a dat startul campaniei “Luna curățeniei” în municipiul Suceava
