Lunga așteptare

Cele mai grele zile sunt pentru mine cele în care am de așteptat până la 21.45 meciul de Champions’ League în care joacă Real de Madrid. Așa s-a întâmplat ieri: orele de la radio îmi păreau interminabile, cele de la liceu la fel. Slavă Domnului că am găsit ce să fac în recreații: scriu articolul ăsta. Da, dar după ora 14.00, când termin cu școala, mai rămân încă aproape 8 până la începerea meciului. Dacă în Masters-ul de snooker al Chinei ar juca Ronnie, tot ar fi o soluție. Dar dacă dai peste doi ticăiți ca Robertson și Dale ori Ebden și Hawkins e nasol rău: cele 7 ore și 45 de minute își par o zi întreagă! Sau chiar o eternitate. La Open-ul galez, Ronnie reușise o durată medie a loviturilor de… 16 secunde! Păi nu de asta i se spune The Rocket? Următorul în acest clasament avea o lovitură la 39 de secunde. E o diferență, nu? Hai, dacă am ajuns să vorbim despre snooker și Ronnie, să trecem peste înfrângerea lui în sferturile de finală de săptămâna trecută în Masters-ul turneului european, și să vă povestesc ceea ce reușise cu o săptămână mai înainte, în acel senzațional Welsh Open, pe care l-a încheiat triumfal, cu un break maxim cu care a închis finala! Pentru cine nu știe ce-i asta, adică să bagi toate bilele, în ordinea necesară pentru a realiza maximum posibil de puncte, 147, dar să o faci și în finală, iar ca bonus să fie chiar ăsta jocul cu care câștigi tot meciul (scor 9-5, după regula „primul care ajunge la 9, din 17 posibile total”), în termeni fotbalistici ar fi cam ca a dribla toată echipa adversară, cu portar cu tot, apoi să te întorci spre terenul tău și, de pe la 30-35 de metri să înscrii, evident cu călcâiul, golul victoriei, când cronometrul arată 89:59. Săptămâna trecută, Eurosport a inaugurat serialul Ronnie O’Sullivan Show. În primul episod, printre altele, Ronnie vorbește chiar despre acest break maxim, dar și despre adversarul lui din finală, despre care spune, generos cum îl știm, că „este un jucător foarte bun, constant, pe care este foarte greu să-l învingi”. Frumos și elegant… Stați nițel, că mai are: „… că așa sunt jucătorii mai slabi, se agață cu disperare de orice punct!”. Așa, da, parcă sună a Ronnie! Așa-i și cu Real de Madrid: se agață de jocurile contra ei toți disperații. Sper că aseară i-a dar măcar un 3-0 Borussiei, spre satisfacția lui Gabi Manță. A, și a mea.