Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel preafrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, și Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginți, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuși, împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere și, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuși pentru noi și ne hrănește cu pâine cerească.
Tot în aceeași zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-și arate puterea Sa de a pedepsi față de om, ci față de ceva care are o fire neînsuflețită și nesimțitoare.
Istoria smochinului a fost așezată aici spre a îndemna la umilință, după cum istoria lui Iosif a fost așezată spre a ne înfățișa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic.
Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos
Iosif, aruncat de frații săi în fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. Scriptura ne atrage atenția că fântâna era lipsită de apă, semn că acel loc nu mai putea dărui și întreține viață. Până la Învierea lui Hristos, mormântul era chipul morții. Nu întâmplător, cel demonizat din ținutul Gherghesenilor, locuia în morminte, în locul în care nu mai exista relație, viața.
Și după cum fântâna în care a fost pus rămâne goală, la fel se întâmpla și cu mormântul Domnului. Acest mormânt e o mărturie a faptului că și mormintele noastre vor rămâne goale. Prin Învierea Domnului, mormântul nu mai este loc de veci.
În acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre învierea trupurilor nu spune: se îngroapă, ci „se seamănă”. „Se seamănă trupul întru necinste, înviază întru slava; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).
Iosif, vândut de frații săi în Egipt pentru 30 de arginți, este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Sfântul Andrei Criteanul spune în Canonul cel Mare ca Iosif „de cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului”.
Haina lui Iosif, muiată în sânge și arătată patriarhului Iacov, simbolizează mantia roșie a Mântuitorul din timpul Patimilor Sale.
În relatarea vieții lui Iosif, ni se spune că acesta îi primește pe frații săi, care vin în Egipt după o foamete cumplită în Țara Sfântă, și le oferă hrană fără bani.
Foametea din vremea lui Iosif semnifică neputința neamului omenesc de a atinge asemănarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. Datorită foamei, își va veni în fire fiul risipitor și va ajunge să se hrănească cu vițelul cel gras, chip al lui Hristos. Iosif dăruiește întregului popor grâu și hrană, vestind tainic că și Hristos Se va dărui pe Sine ca hrană, în cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul pâinii și al vinului. Faptul că Scriptura nu mai amintește de o altă foamete, de o altă venire a fraților săi pentru a lua hrana, ni se descoperă că cel ce mănâncă Trupul lui Hristos nu mai flămânzește niciodată. Acest lucru a fost vestit de Mântuitorul femeii din Samaria: „Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai înseta niciodată”. (Sursa: Sfatulparintilor Crestinortodox, ziarulunirea.ro)





