Drumul național 17B, care leagă Vatra Dornei de localitatea Broșteni, intră într-un amplu program de reabilitare. Potrivit lui Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava, în luna septembrie vor demara lucrările de asfaltare a acestui drum extrem de important în special pentru turismul din zona Dornelor.
„Lucrările vor fi efectuate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași din banii Companiei Naționale pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Asfaltările vor începe în septembrie și se vor derula atâta vreme cât permit temperaturile externe, urmând ca lucrările care nu se pot efectua acum să se realizeze anul viitor”, a declarat Cătălin Nechifor.
DN 17B are o lungime de aproximativ 50 de kilometri pe raza județului Suceava, iar mai apoi continuă spre Poiana Teiului, de unde sunt asigurate legăturile cu zona Ardealului, prin Borsec, dar și spre centrul Moldovei, prin Bicaz și Piatra Neamț.
În sfârșit
Luna viitoare începe asfaltarea drumului Vatra Dornei – Broșteni
