Luna noiembrie în calendarul popular

Denumirile lunilor anului nu au suscitat o atenție deosebită din partea cultului creștin, mai precis, numele acestora păstrând terminologia romană, dată cândva conform specificului economic, dar mai ales celui meteorologic pentru perioada respectivă din timpul calendaristic. Denumirile populare ale lunilor au apărut ceva mai târziu în spațiul carpatic, după îndelungi observații din partea membrilor comunităților tradiționale. Noiembrie este luna a noua în calendarul roman cu începutul anului la 1 martie, dar și luna a unsprezecea din calendarul Iulian și cel Gregorian cu început de an la 1 ianuarie. Denumirile populare ale lunii (Brumar, Brumarul Mare, Vinar, Vinicer, Promorar) surprind aspectul meteorologic de bază al acestui moment al anului, cel al căderii brumelor groase și a promoroacei, dar și aspectul economic, cel al fermentării și limpezirii vinului (Vinar, Vinicer).
Lăsatul Secului de Crăciun (14 noiembrie)
Tot în această lună se intensificau sau se terminau pregătirile pentru iarnă, se pregăteau hainele groase, se aduceau lemne de foc și se marca și începutul unor activități casnico-gospodărești. Ne referim, în primul rând, la cele legate de industria textilă țărănească (torsul lânii, cânepii, al inului), când la sate începea sezonul șezătorilor de toamnă-iarnă, moment de mare importanță pentru lumea rurală. Era și normal ca aceste activități lucrative să înceapă acum, când lumea nu mai era implicată în lucrările agricole, recoltatul de toamnă fiind deja terminat.
Luna noiembrie însemna în calendarul popular și începutul și sfârșitul unor manifestări mitice ce au păstrat în ele mare parte din structura generativă a substratului ancestral. Toate acestea, direct legate de îmbătrânirea și degradarea treptată a timpului calendaristic, erau și cele mai semnificative și mai spectaculoase, marcând transformări mai mult sau mai puțin profunde din care denotă și relațiile interdependente de compensație și convergență tematică și problematică.
Întregul ceremonial al manifestărilor cu caracter mitologic se desfășura, în societatea tradițională carpatică și implicit în cea bucovineană, în cadrul unor sărbători sub semnul lupului, al strigoilor și al altor ființe fantastice malefice (Filipii de toamnă. Ziua tâlharilor, Martinii de toamnă, Ziua lupului, Noaptea strigoilor).
Dar scenariul spiritual al satelor noastre era completat și compensat și de sărbători religioase creștine cum ar fi: Cosmandinul (1 noiembrie), Arhanghelii (8 noiembrie), Lăsatul Secului de Crăciun (14 noiembrie), Sfântul Andrei (30 noiembrie).
Denumirea populară de Brumar a acestei luni este ilustrată în legendele populare și în lirica specifică. În creația populară bucovineană, un mănunchi de versuri arată că: „Sub umbra de rozmarin, /Pe un scaun de calomfir, /Șade-o tânără domniță, /Cu flori galbene-n cosiță. /Până soarele răsare, /Iată un voinic călare, /Alb ca fulgul de ninsoare. /D-alei, tânără domniță, /Cu flori galbene-n cosiță, /Ești tu fată ori nevastă, /Ori zână din cer picată? /Dar tu cine să fii oare, /Voinicule călare? /Eu sunt Brumarul Mare, /De cad ziua-n prânzul mare, /Iau mirosul din orice floare /Și când iau miroasele, /Veștejesc și florile.”
(Etnograful Mihai Camilar, de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului )