Luna s-a format în urmă cu aproximativ 4,36 miliarde de ani, fiind cu 200 de milioane de ani mai „tânără” decât credeau savanții, potrivit unui studiu realizat recent pe roci lunare, publicat joi în revista științifică Nature, informează AFP.
Acest calcul rezultă dintr-o nouă procedură de datare cu izotopi de plumb și de neodim, descoperiți într-un eșantion de anortozit, cea mai veche rocă din scoarța lunară.
Potrivit uneia dintre cele mai importante teorii despre formarea Lunii, satelitul natural al Terrei a apărut în urma impactului dintre un obiect de mărimea unei planete mici și Pământ.
Această coliziune ar fi smuls cantități mari de materie de pe Terra, roci și magmă, care s-ar fi aglomerat apoi pentru a forma Luna. Suprafața ei ar fi fost inițial doar un imens ocean de magmă care s-a răcit ulterior.
„Vârsta extraordinar de mică a acestui eșantion lunar semnifică fie că Luna s-a solidificat semnificativ mai târziu decât se credea până acum, fie că noi trebuie să ne revizuim complet modul de a înțelege istoria geologică a Lunii”, a declarat Richard Carlson, de la Institutul Carnegie din Washington.
Dacă noua datare a eșantionului lunar este exactă, acest lucru înseamnă că cele mai vechi zone din scoarțele terestră și lunară s-au format aproximativ în același timp, la puțin timp după un impact uriaș.
Acest lucru corespunde vârstei depozitelor care conțin cel mai vechi mineral terestru, zirconiu, descoperite în vestul Australiei.