„Luna cărții la sate”



„Luna cărții la sate”
„Luna cărții la sate”

Petițiune „în cestiunea școalelor din Suceava”
„În numele populațiunii ort.or. din Suceava și întreg districtul ei, care este adânc pătrunsă de sâmțămintele cele mai călduroase de iubire și venerațiune pentru Înalta Persoană a prea iubitului și prea bunului nostru Monarch, ne îndreptăm cătră Eminența Voastră rugându-Vă cu fiiască umilință să Vă faceți elocventul înterpret al ferbintei și umilitei noastre rugăminte la treapta Prea Înaltului Tron, ca Maj. Sa, în grația Sa nemărginită, să încuviințeze din mijloacele Fondului religionar crearea unei școli poporale confesionale gr.or. în orașul Suceava, în amintirea gloriosului Său jubileu”.
„Patria”, Anul II, nr. 91, Cernăuți, Vineri în 6/18 Februarie 1898.
„Din Lipoveni”
Noi gospodarii din comuna Lipoveni ne plângem în gura mare să știe și alți gospodari ce se întâmplă în comuna noastră. Sub guvernarea trecută din anul 1932, s’a făcut o mare greșeală, ori că e primarul de vină, ori casierul, că a încasat și n’a vărsat. Așa că, ni se vestește că comuna este datoare cu 77.000 de lei. Această sumă perceptorii n’au avut de unde lua, au sechestrat grămezile de lemne ale oamenilor, ca astfel să poate scoate pârleala. Bieții oameni, neavând ce face, au achitat suma de sus amintită, ca astfel să poate cumpăra lemnele lor proprii de la străini. Acesta a trecut, dar iată că, dacă cățelul s’a învățat să urmărească trăsura, se ia și după sanie. Adică, în loc să achite acea datorie, mai răsună o alta, mai țeapănă, ce întrece peste 100.000 lei, care s’a făcut tot în anul 1932”.
„Suceava”, Anul II, Nr. 23, 1 Februarie 1936.
„Luna cărții la sate”
În cadrul «Lunii cărții la sate» din regiunea noastră s-au organizat 199 de expoziții de cărți, din care 60 în gospodării agricole colective, 39 în gurile de exploatare, 95 în cooperative și la căminele culturale. Peste 842 de difuzori de carte s-au dovedit a fi activi…cu ajutorul lor s-au difuzat deja cărți pentru formarea a 470 de biblioteci personale, în valoare de 150-200 lei fiecare. La sate au intrat în aceste zile 50 de titluri noi de cărți și s-au difuzat 2682 bucăți din «Almanahul țărănimii colectiviste»”.
„Zori Noi”, Anul XVII, nr. 4714, Suceava, Duminică 3 februarie 1963.



Recomandări

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Cele mai frumoase elemente ale muzicii și jocului din vatra satului bucovinean, prezentate la Suceava de Grupul Tradițional Dor, în fața a sute de spectatori