La Editura „George Tofan” Suceava a apărut volumul Acasă (I, II), semnat de scriitoarea Luminița Aldea, un roman „despre dragoste și ură, despre noroi și diamant, viață și moarte”.
Cartea, după cum a spus autoarea, este un proiect grandios în care „dezvălui ce înseamnă pentru mine și pentru poporul meu noțiunea sfântă «acasă»”.
În cuvinte simple, dar precise, Luminița Aldea a explicat că este, prin ceea ce scrie și simte, „un soldat în slujba poporului meu. Nu am venit în literatură din neant, ci m-a născut și m-a hrănit acest pământ”.
Prin romanul „Acasă”, scriitoarea a spus că și-a plătit datoria sacră față de străbuni, „dar am scris și testamentul meu ca truditoare a slovelor”.
„Romanul unui destin proiectat pe ecranul unui timp tulbure”
„Acasă” este o carte captivantă, în care cititorul descoperă o lume a copiilor orfani, un univers al copiilor crescuți de stat, în cămine în care singurătatea le este și prieten și dușman, și înger și demon.
Profesoara Mariana Daniela Pintilie a scris despre volumul „Acasă” că este „romanul unui destin proiectat pe ecranul unui timp tulbure, ultimii ani ai comunismului, primii ani ai democrației, timp urâțit chiar de cei care, adaptați perfect, se instituie în instanțe morale și exemple de reușită socială”.
Într-o totală empatie cu personajul, „cu care, de altfel, are declarate similitudini”, după cum a adăugat profesoara Pintilie, „autoarea reconstituie formarea unei personalități într-un mediu traumatizant și apăsător”.
„Visul pentru care trăiesc și ard total e scrisul, nu schimbările ce mi le-ar putea aduce acesta”
Luminița Aldea s-a născut în Mălini, dar locuiește în Cornu Luncii, pentru că „îmi place să trăiesc modest, aproape de pământ, printre copaci, flori și iarbă și nu vreau schimbări care să mă rătăcească de la calea mea”.
Romanul de debut al scriitoarei este „Nisipuri mișcătoare” și a apărut în anul 2005. „Părăsind «nisipurile mișcătoare», autoarea se așază într-un spațiu al stabilității, într-un «acasă» al scriiturii, care dobândește maturitate, relief, precum și un nou contur stilistic”, a completat profesoara Mariana Daniela Pintilie.
Publicarea celor două romane, în opinia scriitoarei, nu i-a schimbat viata „și, sinceră să fiu, nici nu am visat asta. Visul pentru care trăiesc și ard total e scrisul, nu schimbările ce mi le-ar putea aduce acesta. Schimbarea vine în viața cititorilor mei care mă caută, vor să vorbim, vor să mă cunoască. Sunt cei mai mari susținători ai mei și primesc constant mesaje minunate de la ei”.
Al treilea roman așteaptă lumina tiparului
În perioada următoare, Luminița Aldea speră să publice cel de-al treilea roman, o alegorie, „Ce dulci sunt fructele amare”, aflat în manuscris din anul 2011.
În sprijinul demersului scriitoarei a scoate de sub tipar a treia carte au venit câțiva oameni cu inima deschisă (reprezentanți ai Asociațiilor Multicare Suceava, SEVA, SAVE, Kontrast-E și Asociația de Părinți a Școlii Nr. 4 „Regina Elisabeta” Rădăuți), care derulează, în perioada 1 februarie – 1 iulie, Campania „Cultura unește Bucovina”.
Scopul campaniei este acela de a valorifica potențialul creator și promovarea artiștilor și autorilor Bucovinei, precum și educarea prin cultură a tinerei generații, descoperirea și promovarea tinerelor talente.