Organizare

Lumina Sfântă va fi împărțită bisericilor sucevene doar prin intermediul protopopilor

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și autoritățile sucevene au stabilit, ieri, modul în care Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi distribuită bisericilor din județ în Noaptea de Înviere. În cursul zilei de ieri a avut loc o întâlnire între prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, preotul Cătălin Axinte, primarul Ion Lungu și reprezentanți ai mai multor instituții din județ, în cadrul discuțiilor fiind puse la punct detaliile cu privire la modul în care va fi adusă Lumina Sfântă în județul Suceava și cum va fi distribuită către parohiile din județ. Florin Sinescu a precizat că Lumina Sfântă va fi adusă de la București, de la delegația Patriarhiei care se va deplasa la Mormântul Sfânt de la Ierusalim. Avionul care va aduce Lumina Sfântă de la București va ateriza pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Salcea în jurul orelor 20:00 – 20:30. De pe aeroport vor lua Lumina Sfântă doar delegațiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și delegații din județele Iași și Botoșani și de la Mitropolia din Cernăuți, din Ucraina. Lumina Sfântă va fi adusă apoi la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava. Prefectul a explicat că în incinta mănăstirii vor avea acces, cu mașina, doar protopii din județul Suceava, maicile starețe și starețul mănăstirii Putna. „După ce vor lua Lumina Sfântă de la Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, mașinile acestora vor fi escortate de poliție către zonele din care au venit”, a explicat Sinescu. După ce vor lua Lumina Sfântă, protopopii vor fi cei care o vor da preoților din întreg județul.
De precizat că anul acesta, Lumina Sfântă va fi adusă în județul Suceava în urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Consiliul Județean Suceava.

Recomandări

Artistul fotograf Dimitrie Balint va expune, cu prilejul împlinirii a 95 de ani, expoziția „Retrospectiva optimistă”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”