În noaptea Învierii

Lumina Sfântă de la Ierusalim, împărțită pe protopopiate

În noaptea Învierii, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi împărțită în Bucovina pe protopopiate. În Sâmbăta Paștelui, pe 18 aprilie, la ora 20:30, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi depusă la Biserica „Sfânta Înviere” din Suceava. Primii care vor lua Lumina Sfântă depusă la Biserica „Sf. Înviere” din Suceava vor fi preoții protopopi, stareții și starețele de la mănăstirile din județ. Doar de la ei vor primi lumină preoții parohiilor din județ, care o vor împărți credincioșilor, la ora 12:00, în noaptea Învierii.
Așa reiese dintr-un comunicat de presă remis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în care se spune că Lumina Sfântă va fi distribuită credincioșilor din județ, parohiilor de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „doar de delegațiile formate din preoții protopopi, stareți, starețe, preoți din municipii, orașe și localități mai mari, prezente sâmbătă la Biserica Sf. Înviere”.
Tot în comunicat se mai spune că „Sfânta Lumină va fi dată credincioșilor de către preoți și numai de ei, la slujba din noaptea Învierii, nicidecum înainte de momentul amintit”.
Preoți din alte județe, după „Lumină” în Bucovina Lumina Sfântă va fi adusă cu o cursă charter de la Ierusalim, de consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților preotul iconom stavrofor Cătălin Axinte, exarh al Arhiepiscopiei, Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, și din partea mirenilor Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
În noaptea Învierii, sunt așteptați la Suceava și preoți din alte județe, reprezentanți ai arhiepiscopiilor de care aparțin, pentru a lua Lumină Sfântă din Bucovina și a o împărți credincioșilor pe care-i păstoresc.
„Lumina în Bucovina” se înscrie în proiectul programului „Paștele în Bucovina”, inițiat de Consiliul Județean Suceava.
La această acțiune, premieră la nivel național, se așteaptă participarea unui număr record de credincioși din întreaga țară.

Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Un dar de lumină la cumpăna dintre ani: Decaloguri la Triod, Penticostar și Octoih. Repere morale în căutarea sensului