Lumina Sfântă a ajuns la Suceava

Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, astăzi, la Suceava, cu un avion privat, de o delegație formată din cei doi exarhi de zonă, arhimandritul Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și arhimandritul Mihail Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi.
Ei au fost întâmpinați de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și de oficialități județene și locale.
De aici, Lumina Harică a fost împărțită delegațiilor celor cinci protopopiate, care o vor duce credincioșilor în întreaga eparhie, „ca semn de părtășie a bucuriei pascale prilejuită de măritul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”, se arată în comunicat.
După ce a împărțit Lumina Sfântă preoților și delegaților din tot județul, PS Damaschin Dorneanul a transmis un mesaj prin care a îndemnat la iertare. „O felie de cozonac și un ou roșu putem să mâncăm oricând. Dar dacă ne gândim la Hristos care a înviat, atunci când ciocnim un ou, când mâncăm o bucată de cozonac, atunci când primim Sfânta Lumină, atunci cred că semnificația acestor zile este mult mai profundă. Și să urmăm calea Lui. Dacă El ne-a învățat să iertăm nu putem să fim creștini și să vină Învierea și noi să purtăm ură, ranchiună, să ne răzbunăm. Dacă zilele acestea pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, frumoase și binecuvântate, dacă o să mai purtăm în aceste zile în inimile noastre urme ale ținerii de minte a răului ne va fi tristă sărbătoarea. Hristos a înviat!”, a spus episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În România, Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim de arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru a fi oferită tuturor delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni.

Lumina Sfântă a ajuns la Suceava
Lumina Sfântă a ajuns la Suceava
Lumina Sfântă a ajuns la Suceava
Lumina Sfântă a ajuns la Suceava
Lumina Sfântă a ajuns la Suceava
Lumina Sfântă a ajuns la Suceava
Lumina Sfântă a ajuns la Suceava
Lumina Sfântă a ajuns la Suceava
Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Recomandări

Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit Premiul „Regal Literar”, pentru volumul „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi”

Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare

Înaltpreasfințitul Părinte Theoklitos, Mitropolitul Meteorelor, în pelerinaj în Bucovina alături de un grup de credincioși greci