Sprijin

“Lumină pentru Iustin”, spectacol caritabil organizat de femeile din PSD la Rădăuți

Organizația Județeană de Femei a PSD organizează joi, 10 iulie, la Rădăuți un spectacol caritabil menit să adune fonduri pentru un băiețel pe nume Iustin Matei Gigică, din Salcea, în vârstă de 2 ani, care are nevoie de o operație în SUA. Spectacolul caritabil este intitulat „Lumea e plină de culoare. Ajută-l și pe el să o vadă” și este organizat în cadrul Campaniei “Lumină pentru Iustin”. În cadrul spectacolului care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Municipiul Rădăuți începând cu ora 17,00 vor evolua Grupul folcloric „Mugurașii” – Voitinel, instructor Maria Ungureanu, Ansamblul „Flori Vicovene” – Vicovu de Sus, instructor Lenuța Schipor, Alexandra Dan – Putna, Școala populară de artă Suceava, Mădălina Lupu Popei – Centrul Cultural Bucovina Suceava, Ansamblul folcloric „Ioan Vicoveanu” – Vicov, instructori Pomohaci Dumitru, Elena Mărgineanu, Ansamblul „Kozaciok” – Bălcăuți, instructor Petru Șoiman și Alina Țapar – Rădăuți, vedetă Next Star.
”Gigică Iustin Matei are 2 ani și a fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate (dezlipire de retină) care, odată cu trecerea timpului, duce la orbire completă. În România nici un medic nu și-a asumat riscul unei operații atât de dificile, motiv pentru care părinții lui Iustin au contactat Spitalul «William Beaumont», situat în orașul Detroit, SUA. Pentru a putea ajunge să fie operat are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Prețul unei astfel de intervenții este de 16.800 de dolari pe un singur ochi. Precizăm că familia a reușit să strângă deja 12.000 de dolari, însă nu mai poate face rost de restul sumei și ne-a solicitat ajutorul în acest sens. OFSD Suceava, prin intermediul campaniei «Lumină pentru Iustin» și mai ales prin intermediul partenerilor media, va încerca să adune o parte din suma necesară prin organizarea unor spectacole caritabile atât în municipiul Rădăuți, cât și în municipiile Câmpulung Moldovenesc și Suceava”, informează Biroul de presă al PSD Suceava. Pentru donații vă putem oferi următoarele informații:
Titular cont: Gigică Liliana Tel: 0746 427 940 (mama)
Cod IBAN:
RON RO73BRDE340SV52228293400
EURO RO69BRDE340SV52228373400
USD RO65BRDE340SV52228453400
COD SWIFT: BRDEROBU

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va organiza, cu prilejul hramului Catedralei Arhiepiscopale, un concert caritabil de pricesne

Spectacol caritabil pentru victimele inundațiilor din Galați și Vaslui, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, alături de Fundația Ana – Inimă de copil

Eveniment caritabil organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru victimele inundațiilor din Galați și Vaslui

Multă bucurie și emoție, la evenimentul caritabil „Lumină și speranță în glasuri de copii”, organizat de Școala „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”