Cultural

„Lumina lui Hristos în sufletul copilului”



– Manifestarea va avea loc pe 10 aprilie, începând cu ora 12:00, la Căminul Cultural Baineț – Mușenița
La Căminul Cultural Baineț, comuna Mușenița, va avea loc, pe 10 aprilie, începând cu ora 12:00,o manifestare culturală dedicată Sărbătorii Sfintelor Paști, sub genericul „Lumina lui Hristos în sufletul copilului”. După terminarea Sfintei Liturghii, în jurul orei 12:00, oficiată de preotul Mihai Cobziuc, în Biserica „Sf. Dumitru” din Baineț, la Căminul Cultural va avea loc vernisajul expoziției pascale „Lumina lui Hristos în sufletul copilului”. Expoziția conține lucrări realizate de elevii școlilor din comuna Mușenița. La ora 13:00 este programată lansarea proiectului „Școala – centru intercultural”, prezentat de învățătoarea Mirela Ionuță și profesoara Elena Panfilov. Preotul Mihai Cobziuc a pregătit pentru această zi, cu elevii școlii din Baineț, un program artistic intitulat „Tradiții și obiceiuri de Sfintele Paști”. În continuarea programului artistic își vor da concursul reprezentanți ai diferitelor etnii: polonă – elevi ai școlii din Vicșani, îndrumător Mirela Ionuță, ucraineană – elevi ai școlii din Vășcăuți, îndrumători învățătoarea Carmen Crâșmaru și profesoara Carmen Costiuc, rușilor lipoveni – elevi ai școlii din Climăuți, îndrumător învățătoarea Agafia Hrihorov. La sfârșitul manifestării, cele mai bune lucrări ale copiilor vor fi premiate de către un juriu specializat.
Organizatorii acestei manifestări culturale sunt Consiliul Local Mușenița, Parohia „Sf. Mare Mucenic Dumitru” – Baineț și Școala cu clasele I-VIII Baineț.



Recomandări

Eminescu în sufletul copiilor – activități culturale-omagiale la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”

Eminescu în sufletul copiilor – activități culturale-omagiale la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”
Eminescu în sufletul copiilor – activități culturale-omagiale la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”