Credincioșii ortodocși din județul Suceava vor primi și în acest an Lumină Sfântă de la Ierusalim, la sărbătoarea Învierii. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, ieri, în conferință de presă, că în ciuda dificultăților generate de absența aeroportului operațional, Lumina de la Ierusalim va ajunge în bisericile și mănăstirile din județ. Astfel, din Israel delegația Patriarhiei Române va veni cu avionul la București, iar de pe Aeroportul Otopeni un alt avion va pleca spre Bacău pentru a aduce Lumina în nordul țării. De la Bacău la Suceava transportul se face cu mașina. Primul punct de distribuție este la biserica Sfântul Ilie din Fălticeni pentru parohiile din zonele Humor, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Siret, iar cel de-al doilea la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava pentru zona Suceava. Nechifor apreciază că delegația care aduce Lumina de la Sfântul Mormânt va ajunge la Fălticeni sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, în timp util pentru toate lăcașurile de cult din județ.
Focul Sfânt, numit și Lumina Harică, este considerat una dintre cele mai mari minuni ale Bisericii Ortodoxe. Fenomenul se petrece la Ierusalim, în fiecare sâmbătă a Paștelui Ortodox, în același mod și în același loc și este menționat în cărți biblice datate din secolul VIII e. n.. Locul unde apare Lumina Harică este considerat mormântul lui Hristos.
La Ierusalim, ritualul Paștelui Ortodox este respectat cu rigurozitate. Sfântul Mormânt este controlat din noaptea Vinerii Mari, de polițiști civili necreștini – un arab, un turc și unul din partea statului Israel. Ei verifică toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursă de foc, verifică lespedea și îl controlează corporal pe arhiereul grec care răspândește vată pe Mormântul Sfânt.
Glob de lumină pe Sfântul Mormânt
Se sting toate luminile, se sigilează ușa Sfântului Mormânt și gardienii rămân de pază, până când se aprinde Lumina Sfântă. Procesiunea pentru Vecernia Sâmbetei Mari se formează la sediul Patriarhiei Ortodoxe, iar la ora 9.00 pornește spre Biserica Sfântului Mormânt, se face înconjurul bisericii de trei ori, apoi patriarhul cu toți slujitorii se retrag în altarul bisericii ortodoxe de vizavi și stau în așteptare.
La ora 12.00, patriarhul este condus în fața Sfântului Mormânt, unde este controlat de polițiști necreștini, în prezența reprezentanților oficiali armeni, catolici și copți, să nu aibă vreo sursă de foc. Apoi patriarhul desigilează ușa Sfântului Mormânt și intră în prima încăpere, însoțit de un arab musulman. Acesta rămâne aici și supraveghează, în timp ce patriarhul intră în a doua încăpere și îngenunchează în fața lespezii Sfântului Mormânt. Se sting toate lumânările, candelele și luminile și în biserică se pogoară tăcerea. După 15-20 de minute de rugăciune, în biserică apare o lumină puternică, precum un fulger, coborând în zig-zag din cupola mare a bisericii. Vine deasupra Capelei Sfântului Mormânt, ca un glob de lumină ce se sfărâmă în mici bucăți, apoi intră înăuntru ca o rază subțire de foc, coboară pe lespedea Mormântului și aprinde vata răspândită deasupra.
Patriarhul adună cu mâinile vata aprinsă de o flacără galben-verzuie, care timp de câteva minute nu arde. Apoi pune vata aprinsă în două cupe de aur și iese în prima încăpere. Aici, în prezența musulmanului, aprinde două buchete mari de câte 33 de lumânări, cât anii pe care îi avea Iisus, iar cupele le dă afară, pe două ferestre mici, la doi diaconi ortodocși.
Aceștia duc o cupă la Sfântul Altar, iar pe a doua la Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena, de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese în fața Sfântului Mormânt, cu cele două făclii aprinse, și strigă de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”. De la patriarh iau atunci Lumină și catolicii, armenii și copții, ducând-o în altarele lor, unde o păstrează tot anul. La două ore după miezul nopții Liturghia Învierii ia sfârșit.
Lumina de la Ierusalim a fost adusă pentru prima oară în România la Suceava, în urmă cu șase ani, la inițiativa fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. În următorul an misiunea a fost preluată de Patriarhia Română și a fost adusă an de an.
Credință
Lumina Învierii de la Ierusalim va fi adusă în județ cu mașina, de la Bacău
