Lumina cea neasemănată

„Puțină este osteneala, veșnică odihna” (Cuviosul Moise)
Mai ieri ne îngrijoram la vestea sosirii luptelor celor duhovnicești, de la începutul Postului. Câteva săptămâni ne despart de cutremurul și tânguirea Golgotei. Bucuria pascală și lumina învierii se vor revărsa peste noi cu îmbelșugare. Mirele Hristos ne-a poftit pe toți la ospățul Său de nuntă… Dar, până să ajungem aici, a trebuit să călătorim pe o cale strâmtă, însă foarte sigură, bine bătătorită, pentru că pe ea au călătorit mulți înaintea noastră; aceea pe care ne-a arătat-o pas cu pas Sfântul și marele Post. Mai întâi ne-am pregătit cu grijă, ca pentru orice lucru mare din viață și pentru ca sa fim siguri că vom ajunge fără greș la ținta dorită. Apoi am declarat fățiș, cu îndrăzneală, război diavolului, cu rugăciune și cu post; cu rugăciune stăruitoare și aspre nevoințe, cu curățire de păcate și cu lucrarea virtuții, călăuziți necontenit de învățăturile Sfinților Părinți și de pilda vieții lor desăvârșite și întăriți de harul Sfântului Duh.
Sfintele Patimi ale Domnului ne-au arătat mai deplin rostul pregătirii noastre: de a ne împotrivi din răsputeri răului și a ne lăsa scriși cu Degetul Tatălui Ceresc. Căci mântuirea este marele dar pe care ni-l face Mântuitorul Hristos, prin Sfintele Sale Patimi, și nu rod al ostenelilor noastre. Nu există altă cale pentru a ajunge la marea bucurie a învierii. Pe ea trebuie să călătorim toată viața, căci Paștele din acest an și din fiecare an este numai o arvună, o repetiție pentru Paștele cel veșnic. De aceea, Sfântul Ioan Gura de Aur zice la Paști:
„A trecut vremea Postului, dar n-a trecut și rostul postului”. Va veni însă vremea când călătoria pe calea cea strâmtă se va fi sfârșit pentru totdeauna. Când va fi trecut puțină osteneală și vom fi ancorat în limanul odihnei celei veșnice. Cu ochii minții ațintiți necontenit spre acest țărm, să ne ducem mai departe călătoria. Puțină este osteneala… Gândurile de față, un tovarăș smerit pe această cale… (de Protosinghel Petroniu Tănase)