Anul cultural 2009 a debutat la Suceava cu un dublu eveniment (editorial și expozițional) care, nu întâmplător, s-a desfășurat într-un perimetru de observație celestă. Artistul fotograf Ștefan Petrescu, „fotograful zburător” sau „Icarul bucovinean” care, prin imaginile surprinse din avion („a vol d’oiseau” – din zborul păsării), ne oferă o perspectivă inedită și provocatoare asupra României, a lansat sâmbătă, într-un fascinant cadru expozițional, un foto album care reunește nu mai puțin de 147 de imagini color.
Prezență deosebită
Găzduită de Observatorul Astronomic sucevean, obiectiv care din anul precedent a trecut de la Complexul Muzeal Bucovina în administrarea Universității „Ștefan cel Mare”, manifestarea, organizată sub genericul „România – O perspectivă aeriană”, s-a bucurat de o prezență deosebită.
S-au aflat alături de autor rectorul universității sucevene, prof. dr. ing. Adrian Graur, decanul și prodecanul Facultății de Istorie și Geografie, prof. univ. dr. Ștefan Purici și prof. univ. dr. Vasile Efros, directorul general al aviației sportive din România, șeful Aeroclubului României, Constantin Voicu, reprezentantul conducerii Aeroportului Suceava, Grigore Văsui, viceprimarul municipiului Suceava Viorel Seredenciuc, subprefectul Angela Zarojanu, consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Gheorghe Flutur, prof. univ. Niculai Barbă, un număr însemnat de prieteni și cunoscuți.
Un temerar și un fotograf cum nu sunt mulți în lume
Avându-l ca prezentator, în calitate de gazdă, pe conf. univ.dr. Liviu Popescu, (care a lansat invitația de a pătrunde în „lumea mirifică a fotografiei aeriene”), evenimentul a avut parte de comentarii pe măsură.
Dacă directorul Aeroclubului României, Constantin Voicu, a făcut referire la aviatorul Ștefan Petrescu („care are avantajul de a vedea, de sus, România frumoasă și curată”), un temerar care, „după 50 de ani de pauză, s-a apucat de planorism”, dar totodată „un îndrăzneț pilot de zbor cu motor și un fotograf cum nu sunt mulți în lume”, prof. Roman Istrati l-a apreciat ca fiind un artist a cărui operă reprezintă un veritabil „pașaport de prezentare a României” peste hotare și de aceea tipărirea unui astfel de album ar fi trebuit să fie sprijinită de autoritățile locale.
Un om cu abilități speciale
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, prof. dr. ing. Adrian Graur, a evocat momentul în care, elev fiind, l-a cunoscut pe Ștefan Petrescu în laboratorul foto al Casei Pionierilor din Suceava, iar graficianul Mihai Pânzaru PIM a mărturisit că, deși l-a avut ca instructor la cercul foto, n-a reușit să ajungă fotograf, ci doar …caricaturist.
„Ștefan Petrescu – a precizat el – are, desigur, abilități speciale, pentru că numai astfel poate fi în același timp și pilot și fotograf”, accentuând faptul că, prin ceea ce face el, putem să ne „relansăm imaginea în lume”.
Semne foarte bune pentru anul cultural 2009
Subprefectul Angela Zarojanu a remarcat că, debutând cu un astfel de eveniment, anul cultural 2009 „are semne foarte bune”, accentuând totodată faptul că i-ar fi plăcut ca acest album, care este și un material de promovare a brandului Bucovina, să fi fost realizat cu fonduri publice și „să aparțină comunității sucevene”.
Consilierul Niculai Barbă a precizat că promovarea Bucovinei reprezintă o prioritate în programul CJ Suceava și a declarat că „a luat notă de propunerile făcute”.
El a adăugat că albumul lui Ștefan Petrescu va fi prezentat peste câteva zile atât ministrului turismului, Elena Udrea, cât și ministrului culturii, Theodor Paleologu, care vor fi prezenți la Gura Humorului cu prilejul organizării Galei „Superlativele turismului românesc”.
„Vreau să mai fac ceva pentru Bucovina”
Un album și o expoziție, așa cum a reliefat și viceprimarul Viorel Seredenciuc, realizate de „un artist care ne onorează”, un artist care i-a schimbat total părerea despre fotografie.
„Credeam – a spus el – că fotografia este un hobby, dar m-am convins că este cu totul altceva să faci fotografie artistică”.
Și, la final, cu emoția evenimentului, câteva cuvinte rostite de Ștefan Petrescu:
„Am cutreierat aproape întreaga planetă transformând pasiunea pentru fotografie în meserie. Mi-ar fi mai ușor să vă spun pe unde n-am fost, decât pe unde am fost în activitatea mea de fotoreporter”.
„Acum însă – a încheiat el – nu vreau să stau în casă ca un pensionar. Vreau să mai fac ceva pentru Bucovina”.
O viață sub mirajul imaginii
Venerabilul septuagenar Ștefan Petrescu a trăit întreaga viață sub mirajul imaginii.
Fost fotoreporter și operator de imagine la Televiziunea Română, Ștefan Petrescu s-a stabilit din anul 1968 în Germania, unde și-a continuat activitatea jurnalistică, fiind colaboratorul unor cunoscute publicații ca „Der Spiegel”, „Stern”, „Wirtschaft Magazin”, „Frankfurter Rundschau”, Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Burda” precum și al televiziunii germane.
Ștefan Petrescu a făcut din pasiunea pentru fotografie o profesie pe care a împletit-o cu o altă pasiune, aceea de a pilota aparate de zbor.
Revenit în țară după evenimentele din decembrie 1989, Ștefan Petrescu a inițiat demersurile care au condus la modificarea legislației aeronautice române.
„România – O perspectivă aeriană”
Albumul „România – O perspectivă aeriană”, o ediție revăzută și completată a albumului „România – O perspectivă inedită” (apărut în 2002 sub egida Fundației Culturale Române) reunește 147 de imagini realizate din avion, unice și provocatoare.
Albumul, care conține fotografii efectuate prin survolarea mai multor localități ale țării, focalizând cu precădere biserici și mănăstiri, biserici fortificate, cetăți și castele, dar și zone montane, fragmente de litoral sau din Delta Dunării, are un „Cuvânt înainte” semnat de Dr. ing. cosmonaut, general maior de aviație (r) Dumitru Dorin Prunariu.





