Lume, lume!

Marea Britanie are un Minister al Schimbărilor Climatice. Bun și comod portofoliu: opoziția nu va putea reproșa niciodată că s-a schimbat ori nu s-a schimbat clima din pricina relei prestații ministeriale. Titulară este o doamnă: Lady Verma. Care, oricum, trebuie să-și justifice într-un fel leafa de ministru. Una dintre primele măsuri a fost adresarea unui apel către populație, invitată să contribuie la scăderea concentrației de gaz metan în atmosferă (cum se știe, gazul metan este mult mai periculos decât răsacuzatul dioxid de carbon, mai ales că, de la începutul revoluției industriale și până acum, concentrația de metan în atmosferă a crescut cu 149%). Drept pentru care, Lady Verma a invitat populația Marii Britanii să consume mai puțină fasole: „metanul emanat prin flatulație este un factor al încălzirii globale”. Mai puțini cârnați cu fasole și, iată, nu s-or mai topi ghețarii, nu mai crește nivelul mărilor, viitorul ne rezervă mai puține îngrijorări. Mă tem, însă, că Ministerul Schimbărilor Climatice s-a poticnit la jumătate de drum: oare n-ar fi de interes și captarea gazului metan astfel emis spre a fi utilizat industrial? N-ar fi de conceput decât o încăpere specială din care să poată fi recoltat cea ce organismului îi prisosește: anticii aveau un vomitarium, englezii, de ce nu, un bășinarium? Mă mir că românii, care de fiecare dată când se instalează un nou cabinet, inventează ministere spre a omeni cât mai mulți pretendenți, le-a scăpat portofoliul Schimbărilor Climatice. O Lady (eventual de Pleșcoi) s-ar găsi și la noi.
*
Sâmbătă, 15 august 2015, cutez un scurt raid prin Gura Humorului, spre a vizita un amic poet care, de ani de zile, creează vara, cu drag și spor, aproape de malul Moldovei. În grabă și-ntre două trenuri, dejunez la restaurantul pieții, locanta „Doi Ghiocei”. Crâșmuliță surprinzător de curată, meniu acceptabil. Care mi-a stat în gât din pricina bogatei asezonării cu manele agresive izvorâte non-stop din ditamai ecranul tv cu circuit închis. Nici nu știam că există o atât de bogată și sofisticată industrie a clipului manelist; argumentul ar fi eternul „este cerința pieții” și aflând-mă chiar la restaurantul pieții, justificarea-i dublă. Numai că ieșind afară și trecând pe lângă clădirea Primăriei, sunt nevoit să îndur alt duș cu manele, de astă dată date la maximum, că, de, în aer liber, trebuie urmat îndemnul „dați muzica mai tare!” La gară, un grup de tineri bine bronzați sunt adunați în jurul uni casetofon tip „submarin”, din care, desigur, se revarsă șuvoiul de manele. Revăd însemnări mai vechi. La 10 noiembrie 2010 scriam în ”Jurnal” (Ed. Junimea, pag. 308): „Violent acompaniament sonor la trecerea prin Gura Humorului: centrul orașului este crunt agresat de difuzoarele amplasate în Bazar, chiar lângă zidul Primăriei, din care se revarsă un text vulgar și tembel: «Patru dame / Toate mame / Mi-au mâncat toți banii, Doamne». Geaba efortul edililor de a modela civilizat înfățișarea orașului, geaba curățenie stradală și spectaculoase pârtii de schi, geaba festivaluri culturale – e destul un par la un car de oale: rămâi cu gustul sălciu al subculturii agresive, care n-are decât să viețuiască acolo unde-i este locul, în mahalaua bucureșteană ce a născut-o. Din păcate, iat-o spurcând taman buricul cochetului târg bucovinean.” De unde se vede că Gura Humorului nu scapă de manele cum nu se scapă de râie la ceas de război.
*
Plin trenul de pelerini ce se întorc de la mănăstiri. În compartimentul meu au fost depozitate ditamai șase statui de gips ale Madonei, cumpărate, pare-se, de pe la Cacica. Ca să ies pe culoar, trebuie să-mi cer mereu scuze Maicii Domnului. Ascund, de pe banchetă, ziarul de azi în care un lector universitar ieșean, candidat PNL la Primărie, aduce grave jigniri (gazeta scrie „jicniri”) Bisericii: dl Vasile Cotiugă „este de părere că pelerinajul de la Târgoviște a fost coordonat de niște animale de preoți care au adus moaștele unui sfânt de s-au omorât babele și moșnegii, considerându-i pe credincioșii care și-au deschis sufletul prin rugăciune niște țărani proști și inculți.” Iată extreme: de-o parte românul simplu, care nădăjduiește, poate naiv, dar sincer, în ajutorul Domnului spre a birui amărăciunile și nedreptățile vieții, de cealaltă politicianul ce nu se sfiește să toarne invective inacceptabile taman în capul celor de la care așteaptă voturi. Nu-i prea dau șanse la Primărie universitarului Cotiugă!