Lume, lume!

Se spune că omul îl cunoști cu adevărat la drum lung. Atunci când voiajezi săptămâni în șir pe alt continent, cu avionul, trenul, trăsura, autocarul, vaporul și sumedenie de reprize „per pedes”, călătoria capătă virtuți de turnesol întru revelarea caracterelor.
1. Naiva. Doamna X, binișor trecută de 50, trăiește tot drumul în patetică uimire („vai, tu!”) și nu se sfiește, la vederea unui șir de cămile mărșăluind pe malul Nilului, să ceară căpitanului, într-o engleză de baltă, o acostare de-un sfert de ceas pentru a putea filma mai de aproape caravana. Comandantul a ia ca pe o glumă – cine să-și închipuie că poate opri matahala de cinci stele, cu trei rânduri de punți, mai lungă decât un teren de fotbal, unde și când vrea el pe malul fluviului, după care s-o proptească precum bicicleta de gard? Ajunși la Luxor, vizităm o „casă tipic berberă” – de fapt, un soi de vitrină de protocol, cu pereți amarnic colorați în verde, galben, roșu, albastru, „podită” cu nisip, și cu doi crocodilași cu număr de inventar adormiți în știoalna de sub aragazul pe care fierbe ceaiul de hibiscus decontat de compania turistică. Gazda nu pricepe în ruptul capului de ce doamna X o tot îmbie cu bancnota de 5 euro, cerându-i în schimb permisiunea să ia ca amintire doi pumni cu nisip de pe jos. În „limba gimnastică”, berbera îi explică, deschizând larg ușa, că același nisip se găsește gratis, din pragul casei până în celălalt capăt al Saharei. Dar Naiva își mutase de mult interesul de la podea, la cer: „priviți, priviți, ce lună formidabilă!”
2. Poznașul. Deși cam supraponderal, Poznașul este tot timpul „în priză”, autoacordându-și rangul de responsabil cu buna dispoziție. Drept pentru care se consideră dator să intervină cu replici „haioase” ori de câte ori situația ar îngădui-o. Fără îndoială că-i plin de cele mai bune intenții, numai că practică un umor suspect, de extracție (bănuiam) Ferentari-Mandravela; am aflat, mai târziu, că, de fapt, e „dă Ploiești”. Pe o scară a vulgarității de la 1 la 10, umorul porcos al Poznașului a trecut de 11 către finele călătoriei și mă-ntreb la ce culmi ar fi ajuns de mai rămâneam împreună. Interesant este că hohoteau strașnic în primul rând femeile, inclusiv Naiva și Prețioasa (despre care urmează să scriu ceva mai încolo). Punctul culminant în evoluțiile Poznașului a fost în noaptea în care, în marele salon de dans al vasului „Princes Sarah”, a considerat că-i amuzant să se urce pe scenă și să imite mișcările lascive ale dansatoarei profesioniste din buric. Vă închipuiți ce-a ieșit.
3. Toma Necredinciosul. Pare a fi de multișor pensionar, poartă baston și ochelari „fund de sifon”. În burta Sfinxului, oprește ghidul din turuială spre a-și manifesta vehement îndoiala: „Dom’le, sunt inginer constructor, asta nu se poate nici acum”. Într-adevăr, piatra cât un camion tăiată cu opt fețe pentru a fi așezată „la micron” într-un ancadrament complicat și-n relație cu altele, la fel de incredibil finisate, pare mai degrabă așezată… din cer. „Cu ce o tăiau, dom’le, acum 5000 de ani, că nici fierul nu se descoperise”. Ghidul nu răspunde – că n-are ce – și abate discuția: „admirați perfecta aliniere…” La care Toma mormăie: „c-or fi descoperit egiptenii sfoara!” La Assuan, a demonstrat cu creionul pe hârtie că obeliscul neterminat n-avea cum și de ce să se frângă, iar în Valea Regilor ne-a ținut în soare, la 40 de grade, spre a se interesa în amănunt despre compoziția mortarului la mormântul lui Horenheb. Meseriaș până la capăt! Adevăru-i că, în sinea noastră, îi dădeam dreptate, Egiptul antic fiind o creație ce depășește decisiv puterea noastră de înțelegere.
4. Mirii. Probabil, în călătorie de nuntă, frumușei și aerieni amândoi, n-aveau ochi decât unul către celălalt; pe ușa cabinei lor era arborată permanent inscripția „not disturb” și trebuiau aduși la autocar cu telefonul. Dar era adevărată plăcere să-i privești și să te bucuri de bucuria lor.
5. Prețioasa. Mănâncă tot timpul. Poartă cu ea ditamai sacoșa, în care foșnește din zece în zece minute, indiferent unde s-ar afla. Doar la voiajul cu trăsurile, când, în drum spre templul ridicat de Amenothep, trebuia să te ții zdravăn spre a nu fi ejectat la curbe, n-am văzut-o mestecând. Călătorește „single”, pare-se mai tot anul, fiindcă doar în 2018 zice că a mai fost în Cuba și-n Madagascar: „bluza asta am luat-o din Dominicană”. Compară tot timpul și nu-i place nimic. La una dintre cinele de la „Gran Plaza” (Hurgada) am văzut-o cum filma și transmitea în direct, nu știu cui din țară, farfuria cu „paela” cerând sfaturi dacă să mănânce sau nu. La Istanbul, noi ne-am repezit către Bazar, ea a luat un taxi și s-a dus la magazinele mofturoase de pe Istiklal Kadesî. Lume, lume…