26-28 iulie

„Lume, lume… hai la târg!”, la Muzeul Satului Bucovinean

La Muzeul Satului Bucovinean va avea loc, în perioada 26-28 iulie 2019, evenimentul „Lume, lume… hai la târg!”, unde sucevenii și nu numai vor găsi „produse meșteșugite, bunătăți gastronomice, produse de anticariat”.
Vor participa meșteri populari din toată țara, vor fi expuse spre vânzare produse pentru toate gusturile și buzunarele, bunătăți gastronomice, dar nu vor lipsi nici spectacole de calitate. Programul târgului este între orele 9:00-20:00.
Și în acest an, organizatorii oferă publicului două concerte deosebite: pe 27 iulie, la ora 18:00, va concerta Nicolae Furdui Iancu, iar pe 28 iulie, la ora 18:00, va susține un concert Mihai Mărgineanu. Evenimentul este organizat de Muzeul Bucovinei și Consiliul Județean Suceava.

Recomandări

Peste 500 de cavaleri, domnițe și păpușari, din opt țări, vor participa la parada cu făclii, în prima zi a Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare”

Brățări și cercei cu mărgele țesute și obiecte de ceramică din Republica Moldova, la Muzeul Satului Bucovinean