Lumânările de cununie și semnificația lor

Lumânările de cununie și semnificația lor
Lumânările de cununie și semnificația lor

Lumânarea aprinsă este, în viața bisericească, simbolul purității sufletești, a puterii credinței, focul iubirii creștine și nădejdea luminii dumnezeiești spre care speră cei ce le aprind, însoțindu-le cu rugăciunea personală. Lumânările de cununie sunt aduse în biserică de către domnișorii de onoare, apoi date nașilor, care le țin aprinse pe parcursul desfășurării ceremoniei religioase. Mai sunt cunoscute și ca „făclii”, având simbolul luminii credinței care trebuie să-i însoțească în viață pe miri.
Ele se aprind de la lumina din sfeșnic, de către preot, arătând că de la Hristos își trage seva viața de familie, fiindcă El a spus despre Sine: „Eu sunt lumina lumii. De va veni cineva după Mine, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12). Potrivit acestui text biblic, făcliile îl reprezintă pe Hristos care călăuzește drumul celor care se însoțesc prin cununie.
Ele mai simbolizează și modelul luminos al nașilor, care-i vor călăuzi pe drumul vieții, iar una dintre rugăciuni precizează că mirii trebuie să „strălucească precum luminătorii pe cer”, adică să devină model de familie pentru alții: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16). De aceea, la finalul slujbei, mirii ies din biserică purtând făcliile ei înșiși, pentru că devin familie, model al iubirii binecuvântate de Dumnezeu în biserică.
(Pr. Lect. Dr. Dan Sandu, Nunta –Ghid pentru organizarea perfectă, Editura Samia, Iași, 2006, pp. 15-37, Doxologia.ro)

Recomandări

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc