Lukoil a majorat cu cinci bani pe litru prețul la benzina Premium și a ieftinit alte două tipuri



Subsidiara românească a grupului rus Lukoil a majorat, miercuri, prețul sortimentului de benzină COR 95 Premium cu cinci bani și a redus tarifele la benzina COR 95 Euroluk și Super Euroluk cu doi bani, respectiv șase bani pe litru, după ce luni a diminuat prețurile la motorină cu până la nouă bani. Astfel, benzina COR 95 Premium costă 3,94 lei/litru, cu cinci bani mai mult.
Benzina Euroluk și Super Euroluk se comercializează cu 3,86 lei, respectiv 4,2 lei pe litru.
La motorină tarifele au rămas nemodificate, după ce luni au scăzut cu cinci bani, la 4,16 lei, la sortimentul Euro Diesel, respectiv cu nouă bani, la 4,45 lei, la Super Euro Diesel .
Cea mai mare companie petrolieră de pe piața, Petrom, a anunțat că, începând de joi, va reduce prețurile la motorină cu cinci bani pe litru, după ce luni a ieftinit benzina cu patru bani.
La începutul anului, prețul la pompă al motorinei a trecut de cel al benzinei, în principal din cauza majorării accizei pentru acest tip de carburant și a cotațiilor record înregistrate de petrol pe piețele internaționale.